17 iunie 2021, 11:14

Un român și-a făcut un personaj animat, supererou, după chipul și asemănarea sa

Numele lui: Cosmin Neacşu. S-a gândit să facă un personaj de desene animate pornind de la imaginea sa de când era copil. De aici și până la Little Edu nu a fost decât un pas. Aaaa. Și încă ceva – are doar 24 de ani.

Cosmin Neacşu  este creatorul lui Little Edu, primul supererou animat din România.

Într-o eră în care conţinutul este din ce în ce mai important, Cosmin Neacşu este un tânăr ambiţios care a înţeles acest lucru şi a realizat propriul său personaj de desen animat la doar 24 de ani.

Planurile sale pentru Little Edu sunt măreţe, pentru că supereroul său se bucură deja de o serie întreagă de episode originale, lansate exclusiv în mediul online.

Originar din Piteşti, Cosmin Neacşu este conştient de faptul că nu există limite pentru creativitatea sa şi încă de când avea 14 ani a început să interacţioneze cu producţiile video.

,,Eu sunt Little Edu”

Little Edu a venit pentru el firesc, deoarece pasiunea pentru hobby-ul său, combinată cu utilitatea conţinutului educativ, s-au dovedit a fi ingredientele succesului, în cazul său. ,,Eu sunt Little Edu, mai exact versiunea mea din copilărie care credea că lumea poate fi un loc mai bun, ceea ce îmi doresc în continuare. Aşa că am înfiinţat o fundaţie prin care desfăşor mai multe acţiuni caritabile, în speranţa că puţin câte puţin vom face cu toţii diferenţa, iar de educaţie, într-o manieră cât mai accesibilă copiilor, mi-am propus să se ocupe Little Edu. Supereroul meu este responsabil să le ofere copiilor informaţiile de care au nevoie, într-o manieră care să le schimbe micuţilor viziunea față de școală și învățare. Misiunea lui este de fapt cea mai grea, pentru că într-un final ne ajută pe toţi să ne transformăm în proprii noştri supereroi”, a declarat Cosmin Neacşu.

Temele pe care le abordează seria animată ,,Aventurile lui Little Edu” în cele 24 de episode ale sale sunt pe cât de variate, pe atât de educative şi propune subiecte din diverse zone de interes cum ar fi: sistemul imunitar, importanţa legumelor, a apei şi vorbeşte despre sistemul solar sau tulburări de învăţare precum dislexia.

Introducerea seriei animate în şcoli

Printre planurile lui Cosmin Andrei Neacsu se numără şi introducerea seriei sale animate în şcoli, pornind de la premisa că LittleEdu vine în sprijinul învățării şi îmbină utilul: știința, cu plăcutul: mediul online.

Metoda educațională propusă copiilor și profesorilor este cea animată, intuitivă, printr-o interfață prietenoasă. LittleEdu este un suport pentru orele de curs dar și o sursă de informare individuală pentru toți copiii. ,,Acest gen de animaţie stimulează gândirea out of the box a micuților, imbunătățirea rezultatelor școlare prin asimiliarea de informații, creșterea încrederii în sine și dezvoltarea inteligentei emoționale”, a completat Cosmin Neacşu.

Un proiect marca YouStars, ,,Aventurile lui Little Edu” este un serial de animaţie aflat în plină dezvoltare, în cadrul căruia de curând a fost implementată şi utilizarea elementelor de tehnologie 3D.

Vreți să știți…

De ce au loc cutremurele?

Ce sunt anotimpurile?

Cum funcționează sistemul imunitar?

De ce trebuie să mâncăm ouă?

…și multe altele?

Găsiți totul aici, în pagina Aventurile lui Little Edu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Ioana

    12 mai

    Frumos proiectul, sa tot avem asa 😀

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.