25 aprilie 2024, 17:37

Un sit arheologic a fost descoperit pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești

Vestigii arheologice importante au fost descoperite pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești, au anunțat polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Pielești, prin IPJ Dolj, care s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare, potrivit Oltenia TV.

Săpăturile arheologice sunt efectuate de specialiștii din Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în baza unei autorizații emise de Ministerul Culturii.

În situl arheologic pe o porțiune de aproximativ 1 km se găsesc mai multe gropi făcute de către arheolgii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, iar în unele gropi se găsesc oseminte, conform comunicatului IPJ Dolj:

”La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuarii lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești, fiind efectuate mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii. În situl arheologic pe o porțiune de aproximativ 1 km se găsesc mai multe gropi făcute de către arheolgii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, iar în unele gropi se găsesc oseminte. Majoritatea gropilor sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de pază contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres”, se arată în comunicat.

Este vorba de un sit arheologic de dimensiuni foarte mari, care înglobează mai multe perioade istorice, de la preistorie la epoca post-romană. Au fost descoperite morminte, locuințe și elemente de ceramică.

Sursa citată menţionează că în situl arheologic, pe o porţiune de aproximativ un kilometru, se găsesc mai multe gropi făcute de către arheologii Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, iar in unele gropi sunt oseminte. Poliţiştii au mai precizat că cele mai multe gropi sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de profil contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres.

Lucrările la primii 17 km din Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești, de la Craiova la Balș, se derulează „în ritm de melc”, avertiza în 10 iunie Asociația Pro Infrastructura, citată de hotnews.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol