28 martie 2024, 14:04

Un text despre ce ne așteaptă: “Și-a închis telefonul pentru că nu mai are cine să-l sune și s-a dus să sape cu mâinile goale”

Da, știm că asta urmează și noi avem atitudinea orchestrei de pe Titanic. Da, este glorios să cânți Mozart cu apa până la genunchi, dar parcă mai util este să construiești plute din uși (pentru că la bărci de salvare ultraperformante râvnim degeaba).

Da, ghețarul se vede în față, e foarte puțin timp până la impact, haideți să nu îl risipim.

Și dacă nu mai e nimic de făcut, și dacă, oricum “merge și așa“, măcar să nu consumăm timpul ăsta cu festivisme inutile. Să apucăm, măcar, să ne sărutăm copiii pe frunte, să ne luăm la revedere de la cine contează, să ne strângem pisica la piept.

Textul de mai jos aparține lui Octavian Berceanu și a fost scris la câteva minute de la cutremurul devastator din Turcia.

Poate, doar poate, trageți vreo concluzie…

“Și-a închis telefonul pentru că nu mai are cine să-l sune și s-a dus să sape cu mâinile goale”

Prietenul meu, vecin, s-a dus să sape după întreaga să familie. E turc și tocmai s-a căsătorit. Se ocupă cu comerțul. Aduce legume din Turcia. Și-a construit afacerea de la zero, în România. Până azi avea o viață liniștită, o familie înfloritoare. Acum este  în drum spre familia sa, prinsă în întregime sub dărâmături. Nimic din milioanele de euro sau orice altceva material nu mai contează pentru el. Și-a închis telefonul pentru că nu mai are cine să-l sune și s-a dus să sape cu mâinile goale, după întreaga sa famililie, frați, soție, părinți.

Știu! Pentru noi este imposibilă o asemenea tragedie pentru că trăim în Grădina Maicii Domnului unde nu e nevoie de evaluarea stării blocurilor, de spitale modulare, de simulări de prim ajutor post cataclism. Suntem în Paradis, unde nici câinii nu te ating, ar fi zis și Ana acum un an. Și totuși nenorocirile astea se întâmplă în jurul meu, al tău, în jurul nostru. Oare atât de proști și orbi și resemnați am devenit? Așteptăm dezastrul cu zâmbetul pe buze?

Oare la ce „Dumnezeu” cu doctorat trebuie să ne rugăm pentru ca să avem niște puncte accesibile de prim ajutor post seism: Și dacă ele există, unde  Doamne sunt? Există panotaj publicitar stradal care să ne spună că avem un astfel de punct în parcarea supermarketului, în parc, lângă stația de metrou?

Există autocolante la intrarea în bloc care să ne spună că atunci când ai sute sau mii de victime rănite ușor poți merge într-un anumit loc din apropiere, în curtea primăriei, a unei școli, a dispensarului, oriunde cineva te poate ajuta?

Să nu ceri autorităților să facă centre de prim ajutor, să le doteze și să facă cunoscută existența lor, în locații ușor accesibile, e prostie pură. Și e prostia unui popor, nu e pe persoană fizică, deci nu e vorba despre ține. Tu poți stă liniștit, iar la un cutremur ai grijă să te resemnezi repede, că a fost voia Domnului.

În 1977 am avut noroc. Casa de pe Calea Griviței, acolo unde sunt azi peroanele 7-14, n-a picat toată imediat, dar a fost demolată după cutremur fiind improprie pentru locuit. Alții n-au fost așa de norocoși.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol