CITIRE

Un veac de la Mare Unire din 1918 – cine au ...

Un veac de la Mare Unire din 1918 – cine au fost arhitecții celui mai important moment din istoria României

În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român realizată prin unirea provinciilor românești cu țara-mamă.

La baza mișcării unioniste a stat credința poporului că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună alături de tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.

În contextul Centenarului Marii Uniri, am luat legătura cu domnul Adrian Cioroianu, istoric, jurnalist, eseist, respectiv profesor universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea București. Acesta ne-a prezentat viziunea sa asupra personalităților politice care au pus bazele Marii Uniri.

Sursa www.tvr.ro

Care credeți că sunt cei mai distinși oameni politici din perioada și de ce considerați că aceștia ar trebui să fie menționați?

Adrian Cioroianu: Aș dori să îl menționez pentru început pe Ionel Brătianu, după care Iuliu Maniu în Transilvania și Pantelimon Halippa în Basarabia. Consider că fiecare dintre ei a jucat un rol pe parcursul anului 1918. Sunt multe de spus despre evenimentele și personalitățile politice din acest an, însă cei menționați anterior sunt printre cei mai importanți din momentul constituirii unirii. Toți au avut un rol important în faptul că s-a realizat unirea românilor.

Ion I. C. Brătianu – Iuliu Maniu – Pantelimon Halippa

Ce calități aveau aceste personalități și cum au influențat mișcarea unionistă a poporului român?

Cred că principala calitate a acestora a constat în faptul că au pus interesul țării mai presus de interesele proprii. Cam așa ar trebui să se judece clasa politică – să aibă calitatea de a pune poporul român mai presus de interesele lor

Care sunt diferențele dintre elita politică din trecut și cea actuală?

Cred că în ansamblu clasa politică de atunci era mai bine educată decât cea de azi, altfel spus, într-o manieră mai serioasă.

Sursa www.tribunainvatamantului.ro

Consider că lucrurile nu trebuie idealizate. Nici în acea perioadă nu erau toți politicienii sfinți și nici acum nu sunt toți întruchiparea diavolului. În ansamblu, cred că la nivel de clasă politică, intelectualii erau mai educați atunci. Sigur educația joacă un rol în maniera în care s-au comportat acești. Toți erau educați, aveau facultăți făcute pe bune. Majoritatea studiaseră în universități de renume și acest fapt și-a lăsat amprenta pozitivă asupra lor.

Cum considerați că a evoluat România în ultimii 100 de ani?

Eu cred că a fost o evoluție bună, date fiind condițiile cu care ne-am confruntat. În 100 de ani am înfruntat multe perioade, multe diversități, multe obstacole, dar faptul că încă putem vorbi despre România ar trebui să vedem partea plină a paharului. Ca să spun așa, paharul e mai mult plin decât gol.

Sursa www.feeder.ro

Sigur că puteam să fim mai bine, dar poate puteam să fim și mai rău decât suntem. Așa că, aș propune să ne păstrăm optimismul și să vedem ce putem face bine noi astăzi cu posibilitățile pe care le avem deoarece condițiile sunt mult mai bune decât cele din 1918. Asta ne obligă pe noi să fim mai eficienți astăzi decât au fost elitele politice și oamenii de rând de acum 100 de ani.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.