Uniunea Europeană a depășit Statele Unite la capitolul vaccinuri anti-Covid-19, arată cifrele oficiale, deși UE a avut un start mai târziu și mai lent.
Peste 57% dintre rezidenții din UE au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19 până la 24 iulie, comparativ cu 56% dintre americani.
Marea Britanie este însă înaintea ambelor regiuni, cu 68,5% dintre britanici având administrată cel puțin o doză de vaccin..
Țările cu cele mai bune cifre
Danemarca a vaccinat 70% din populația totală cu cel puțin o doză, urmată de Țările de Jos, cu 69%. Țările din estul și centrul Europei rămân în urmă față de media UE, cu rate de doar 15% în Bulgaria și 26% în România.
SUA au încă un mic avans față de UE în ceea ce privește ponderea persoanelor complet vaccinate (49% la 46%), în timp ce Marea Britanie le întrece cu 54%.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol