22 noiembrie 2022, 15:12

Vaccinul anti-Covid are repercusiuni asupra laptelui matern? Nu există motiv de îngrijorare

Muniție gratuită pentru conspiraționiști și antivaxxeri, dar e rolul nostru de a informa publicul corect și obiectiv.

În urmă cu mai bine de un an, femeilor însărcinate și mamelor în primele luni de alăptare, li s-a recomandat să se vaccineze anti-Covid. Este cunoscut faptul ca  atât vaccinurile Pfizer-BionTech, cât și Moderna folosesc o tehnologie numită mRNA, care introduce în corp o secvență mesager care conține instrucțiuni genetice pentru celulele persoanei vaccinate de a produce un răspuns imunitar.

Au primit asigurări că acest mRNA nu va avea repercusiuni asupra laptelui matern. Un studiu dat publicității recent arată că s-au înșelat.

Comisia permanentă pentru vaccinare din Germania (Stiko) recomandă și astăzi mamelor nevaccinate în faza de alaptăre să se vaccineze cu două doze dintr-un vaccin mRNA. Recomandarea este sprijinită și de Societatea Germană pentru Ginecologie și Obstetrică.

În urmă cu mai bine de un an, cele două instituții dădeau asigurări că mRNA din vaccinurile anti-Covid nu poate ajunge la făt sau sugar prin intermediul laptelui matern.

Conform Focus, la data de 26 septembrie 2021, Ministerul Sănătății din Germania anunța pe Twitter că “după vaccinarea anti-Covid, mamele pot continua fără griji alăptarea fiindcă mRNA din vaccin nu poate fi detectat în laptele matern”.

Mai mult, nu li se recomanda nicio pauză de la alăptat după vaccinare. Postul public regional MDR lansa și o companie de fact-checking prin care arăta că la vaccinarea cu Pfizer&BionTech și Moderna nu există urme de mRNA în laptele matern fiindcă acesta se dizolva în foarte scurt timp după injectare.

”Nu există motive de îngrijorare”

“S-au înșelat. Deși producătorii au evitat să testeze vaccinul pe gravide și mame în faza de alăptare, Comisia permanentă pentru vaccinare din Germania a considerat că are destule probe ca să lanseze îndemnul că vaccinul nu va avea repercusiuni asupra gravidelor și mamelor în faza de alăptare”, scrie Focus.

După un an, JAMA Pediatrics a publicat un studiu din care reiese că mRNA din vaccinurile anti-Covid a fost detectat în laptele matern. Studiul pare nereprezentativ și irelevant dacă luăm în considerare că a fost realizat pe un eșantion de doar 11 persoane.

Alarmant este că în mai mult de jumătate dintre cazurile analizate, mRNA a fost detectat în laptele matern. Iar asta deja în primele 48 de ore de la administrarea unui vaccin anti-Covid de la producătorii Pfizer și Moderna.

Studiul a vizat și analizarea biodistristribuției și a localizării nanoparticulelor de lipide în țesutul uman după vaccinarea anti-Covid. Au fost detectate astfel de particule în sânul femeilor.

Cercetătorii consideră că în continuare alăptarea este sigură după vaccinarea anti-Covid, însă recomandă “până la publicarea unor noi studii”, precauție sporită în primele 48 de ore după vaccinare în cazul sugarilor sub 6 luni.

Autorii studiului sunt nedumeriți de rezultalele obținute, în condițiile în care în cadrul analizelor din 2021, unele publicate chiar de Jama Pediatrics, nu s-au putut detecta urme de mRNA în laptele matern.

Care sunt efectele asupra sugarului?

Jurnaliștii germani se întreabă dacă nu cumva se impune în acest moment demararea cât mai rapidă a unor studii care să analizeze efectele vaccinării anti-Covid asupra sănătății fătului și a sugarului?

Se va recomandă o pauză de la alăptare după vaccinare? Expertii germani dau însă asigurari că nu există motive reale de îngrijorare.

“Cantitățile mici care ajung la sugar prin laptele matern nu sunt atât de relevante încât să se recomande o pauză de la alăptat. Consecințele ar fi masive. Multe mame nici nu s-a apropia de vaccin dacă asta ar însemna să nu mai alăpteze timp de 48 de ore. Ar fi bine dacă după vaccinare, laptele matern ar putea fi stocat și livrat ulterior sugarului. Dacă acesta îl accepta, evident că se poate face și asta”, susține Wolfgang Paulus, expert în toxicologie reproductivă la clinica universitară din Ulm.

Nu s-au găsit urme de mRNA la mai mult de 45 de ore de la vaccinare. Astfel, el respinge cu fermitate varianta ca mama să nu se vaccineze, fiindcă ”astfel nu va dezvolta anticorpi și nici nu va transfera anticorpi sugarului prin intermediul laptelui matern”.

Societatea pentru Ginecologie și Obstetrică din Germania (DGGG) a subliniat pentru agenția de presă dpa că, după îngurgitarea orală, ”mRNA se degradează, adică se descompune în stomac și nu ajunge în sângele nou-născutului”.

DGGG recomandă cu fermitate vaccinarea mamei pentru protejarea nou-născutului de o infecție Sars-CoV-2. “Din acest considerent nu se justifică îngrădirea vaccinării pentru mamele în faza de alăptare”, se arată în poziția DGGG.

Singura certitudine este că în știință, ca și în natură, rămân multe necunoscute și era evident că nu puteam ști totul despre vaccinurile relativ noi. Trebuie să avem însă deschiderea să comunicăm asta.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol