19 aprilie 2024, 16:17

Vaccinul german CureVac are eficacitate de doar 48%, potrivit rezultatelor clinice finale

Și a venit momentul adevărului. Vaccinul dezvoltat de laboratorul german CureVac nu este eficace decât 48% în prevenirea COVID-19, conform rezultatelor complete ale unor teste clinice efectuate la scară largă, a anunţat miercuri laboratorul. Rezultatul indică o rată mult mai scăzută decât în cazul altor vaccinuri deja aprobate şi care au la bază tehnologia ARN mesager, precum cele produse de Pfizer/BioNTech și Moderna.

Printre participanţii la test, ”candidatul pentru vaccin CVnCoV a demonstrat o eficacitate globală de 48% (83 de cazuri în grupul vaccinat, 145 în grupul placebo) împotriva COVID-19, indiferent de gravitatea acesteia”, a indicat într-un comunicat laboratorul care a semnat un important contract de comandă cu Uniunea Europeană.

Sursa foto: CureVac

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol