25 aprilie 2024, 19:59

Viitorul sună fără noi? Roboții au început să înlocuiască angajații lipsă

Un spital din Statele Unite a înlocuit personalul lipsă cu roboți. Aceștia sunt folosiți la îndeplinirea unor misiuni simple precum transportul medicamentelor acolo unde este nevoie de ele, la cererea medicilor.

Acești roboți care măsoară doar un metru și jumătate sunt ajutoare de încredere la spitalul Elmhurst Memorial de lângă Chicago, care se confruntă cu o lipsă acută de personal.

”Avem doi roboți Moxi  în spital care lucrează 24/7, care au nevoie doar de o perioadă scurtă pentru încărcare. Așa că, atunci când te gândești la numărul de angajați umani necesari pentru această muncă, am avea nevoie de cel puțin șase oameni care să facă acest volum de muncă” a precizat Hiral Patel, director tehnic Elmhurst Memorial, citat de Chicago Tribune.

Echipați cu un ecran digital și cartele pentru a deschide ușile, roboții denumiți Moxi lucrează non-stop pentru echipa medicală de la Elmhurst Memorial.

Ei sunt folosiți pentru a le duce cadrelor medicale tot felul de echipamente sanitare, medicamente, dar și pentru a transporta analizele recoltate la laborator. Roboții se descurcă complet independent, ceea ce duce la o economie importantă de timp pentru angajații umani.

”Facem cererea pe iPad, apoi în câteva clipe va veni și își va anunța sosirea cu un bip. Ne scanăm legitimația, ea deschide unul dintre compartimente. Plasăm dispozitivul și apoi finalizam cererea și robotul pleacă unde l-am trimis”, consideră Diane Butts, manager Elmhurst Memorial.

Potrivit statisticilor, cei doi roboți fac aproximativ 1.800 de livrări și parcurg aproape 1.600 de kilometri în fiecare lună în interiorul spitalului. Asta înseamnă o economie cu mult peste două milioane de pași pentru personal.

”Faci o mulțime de kilometri lucrând într-un spital, făcând toate acestea, plimbându-te, mai ales într-un spital ca Elmhurst. Distanța este lungă. Cu siguranță ne-a salvat de pași, ceea ce este de mare ajutor, pentru că putem rămâne lângă pat și nu ne îndepărtăm de pacienții noștri. Este cu adevărat foarte util”, a punctat Tom Angelos, asistent Elmhurst Memorial.

Roboții asistente vin la pachet cu o mulțime de avantaje: pot lucra aproape fără oprire, nu se îmbolnăvesc și nici nu au nevoie de concediu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol