23 septembrie 2022, 17:02

Vremuri interesante în Iran. Moartea unei tinere a aprins scânteia. Și a lăsat și fără Whatsapp și Instgram o țară întreagă

Pare că planeta este blestemată să trăiască vremuri interesante, căci, iată, a venit și rândul Iranului să marcheze pe harta agitațiilor mondiale. Totul se trage, de data aceasta, de la poliție. E drept, cea a Moravurilor. Căci da, în Iran există așa ceva și, printre altele, controlează femeile la…păr. Dacă e acoperit cum trebuie, adică.

În Iran, acoperirea părului este obligatorie în public. Poliţia moravurilor le interzice de asemenea femeilor să poarte paltoane scurte, deasupra genunchiului, pantaloni strâmţi şi blugi găuriţi, precum şi ţinute viu colorate, printre altele.

Acum câteva zile lucrurile au luat-o razna complet.  Mahsa Amini, o tânără în vârstă de 22 de ani şi originară din regiunea Kurdistan (nord-vest), a fost arestată la 13 septembrie la Teheran, când era în vizită cu familia, pentru că „purta haine necorespunzătoare”.  De către poliţia moravurilor, desigur.  

Mahsa Amini a intrat în comă după arestarea sa şi a decedat la 16 septembrie la spital, conform televiziunii de stat şi familiei.

Amini era cu fratele ei la Teheran când a fost arestată de polițiști pentru că ar fi încălcat legea iraniană care le cere femeilor să își acopere capul, mâinile și picioarele. Oficialii iranieni au spus că Amini a murit vineri după ce a suferit un atac de cord și a intrat în comă în timpul arestului. Familia ei a spus, însă, că femeia nu avea probleme cu inima, potrivit Emtedad news. Filmările distribuite de media de stat din Iran o arată pe Amini prăbușindu-se într-un centru de „reeducare”, acolo unde a fost trimisă pentru a fi „îndrumată” cu privire la ținuta sa.

Moartea sa a declanşat proteste violente, precum şi declaraţii de condamnare la nivel internaţional.

În urma unor condamnări ale ONU, SUA, Franţei şi altor ţări în privinţa cazului Amini şi a gestionării protestelor de către forţele iraniene, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Nasser Kanani, a spus că acestea sunt „poziţii intervenţioniste străine”.

Protestele s-au extins între timp  și au ajuns la a șasea noapte consecutiv.

Manifestanţii au ieşit pe străzi în 15 oraşe din Iran, blocând circulaţia, incendiind coşuri de gunoi şi maşini ale poliţiei, aruncând cu pietre asupra forţelor de securitate şi scandând sloganuri ostile puterii.

În filmările distribuite pe rețelele sociale se poate observa cum mulțimea adunată în centrul orașului Kerman aplaudă și o încurajează pe o femeie care își taie părul descoperit, acesta fiind doar unul dintre protestele organizate în mai multe regiuni din Iran. Filmarea îi arată pe protestatari, majoritatea bărbați, strigând: „Femei, viață, libertate”. Alții se luptă cu forțele de securitate, dau foc eșarfelor și distrug afișe care îl înfățișează pe Liderul Suprem al țării, Ali Khamenei, și strigă: „Moarte dictatorului!”

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a operat arestări pentru a dispersa mulţimea, a precizat agenţia de presă iraniană IRNA, citată de agerpres.ro.

Bărbaţi şi femei, dintre care multe şi-au dat jos vălul islamic, s-au adunat la Teheran şi în alte mari oraşe din ţară, în special la Mashhad (nord-est), Tabriz (nord-vest), Tasht (nord), Ispahan (centru) şi Kish (sud), a adăugat IRNA.

Ei, ca să nu se mai organizeze așa de bine online și nici să fie prea vizibile protestele, regimul a restricționat accesul iranienilor la WhatsApp și la Instagram. Deocamdată se poate comunica pe Facebook, dar WhatsApp și Instagram sunt mult mai populare deja la nivel mondial.

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol