15 martie 2024, 12:10

Vulturul Ilie, eroul înaripat al Buzăului

Cei care intră în Gara Buzău pot observa deasupra ușilor o sculptură inedită și o placă memorială care evocă povestea unui erou al orașului, din perioada 1924-1942. Nu este vorba despre vreun militar căzut la datorie sau despre vreun scriitor care a făcut acest oraș celebru, ci despre un vultur iubit de buzoieni.

Ilie, cetățean respectat al Buzăului

Ilie era un vultur zăgan care a ajuns în Buzău în 1924 și s-a atașat de acest oraș și de locuitorii săi. O curiozitate, da, căci  zăganul (cuvânt moştenit din limba dacilor), cunoscut şi sub denumirea de vultur bărbos, este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor muntoase, fiind prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între 500-4000 m, dar întâlnit şi la 7500 m altitudine în Himalaya, după cum arată pasaridinromania.sor.ro.

Legendele

Se spune că a fost prins de pădurarul Furtună, la Gura Teghii. Un negustor l-ar fi cumpărat și l-ar fi ținut în coteț alături de curcani, până când și-a recăpătat libertatea prin lovirea zăvorului cu ciocul.

Alții spun că a fost prins de primul hangiu din spatele Gării Buzău, Anghel Adam, care l-a îngrijit alături de păsările lui domestice.

Țanțoșul

“Ilie călca cu pas de stăpân pe străzile Buzăului. Se obişnuise cu mersul pe jos, mergea pe marginea străzii, pe lângă trotuar, acolo unde nu se supăra nimeni. În fiecare dimineaţă, se ducea pe jos la piaţă, în hale, unde măcelarii îl aşteptau cu tainul de carne, sau de peşte – după cum era zi de dulce sau zi de post”, se arată în Cronica de Buzău.

Ilie aștepta intrarea trenurilor în gară de la înălțimea acoperișului clădirii. Dacă era vorba de un tren cu vagon restaurant, cobora pe peron și aștepta tratația din partea bucătarului acestuia.

Oamenii locului mai știu că Ilie avea oarecari probleme cu câinii, copiii și vânzătorii de ziare și covrigi, că-l mai trăgeau de pene și lui nu îi plăcea.

În imagine, Vulturul Ilie – Fotografie de Iosif Berman publicată în Cuvântul Liber, nr. 29, 19 mai 1934.

În imagine, Vulturul Ilie – Fotografie de Iosif Berman publicată în Cuvântul Liber, nr. 29, 19 mai 1934.

Conflicte de birt

”De câte ori nu ieşea bietul Ilie ciufulit din cârciumă aruncat pe trotuar de către domnul Anghel Adam… că de!… hanul e deschis pentru toţi; aci vine fel de fel de lume şi cum în special, doamnele nu prea se duc la plimbare fără să fie însoţite de nelipsituI căţeluş, obicei adus de undeva din marele municipii apusene, şi împinse de foame intrau să şi-o astâmpere şi la vestitul han al lui Anghel Adam… Şi cum lui Ilie i se urca sângele la cap, văzând cum lighioaia patrupedă îmbrăcată’n vestă verde îşi făcea siesta sub masă la picioarele amfitrioanei după ce-i ajutase acesteia să-şi termine şi farfuria sa, apoi să te ţii, că se apropia încetişor şi auzeai o chelălăială de mai mare dragul. Dar cum după toate legile negustoriei muşteriul are totdeauna dreptate îl vedeai pe Ilie pe trotuarul din faţă aranjându-şi coafura de pene deranjată de jordia lui stăpână-său”, nota, în 1962, Dumitru Em. Popa.

Prin alte colțuri de țară

Aflăm că a existat chiar o tentativă de vânzare a celebrului Ilie, care ar fi ajuns prin Galați, cu această ocazie.

”Când un avocat din Galaţi a cerut neapărat să i-l vândă, hangiul n’a stat prea mult pe gânduri şi l-a dat. Dar neobişnuit cu bălţile Dunării, cu ţânţarii de pe lacul Brateş Ilie s’a prezentat din nou peste câteva zile la Buzău, că doar el buzoian din tată în fiu era. De altfel aici el era prieten cu toţi locuitorii oraşului Buzău şi nimeni nu s’a plâns ca el să fi făcut vreo stricăciune”, scrie același Dumitru Em. Popa.

În vizită la neamuri

Cel mai interesant episod este creionat de același autor, iar scena pare ruptă dintr-un film SF cu… pene și ambiție de buzoian.

”Ca orice târgoveţ ce se respectă, în timpul verii, Ilie părăsea şi el oraşul şi se ducea pentru 2-3 săptămâni la munte, în vizită la neamuri.

Odată şi-a adus cu el şi un însoţitor, dar acesta, când l-a văzut coborându-se în vâltoarea vieţuitoarelor în care el nu putea să aibă încredere, s’a mai rotit de câteva ori în zbor lin deasupra oraşului şi s’a reîntors apoi spre culmile albastre ale Carpaţilor.

Cu anul 1939 bătrâna Europă este iarăşi cuprinsă de friguri şi, ca şi în alte părţi, încep şi la noi, concentrări, mobilizări şi ca urmare deplasări de trupe. Pe peronul gării Buzău, Ilie îşi aşteaptă trenul său. Dar trenurile nu mai circulă după cum le cerea sorocul lor. La ora aceea însă, un tren plin cu cătane ce se ducea spre Moldova, undeva pe Zona de Operaţii opri în faţa peronului…

Cu voie, fără voie, ca oarecum pe vremea lui Creangă, Ilie e prins cu arcanul şi dus cu forţa la oaste şi timp de o lună de zile, undeva pe zonă, în judeţul Dorohoi, Ilie îşi face datoria către ţară, depunând într’o cuşcă jurământul de credinţă faţă de drapel şi rege. Măcelarii şi pescarii din hale, ca şi cei obişnuiţi cu zilnica lui prezenţă, i-au observat lipsa, dar nu s’au neliniştit, obişnuiţi fiind cu tabieturile lui. Ca şi stăpânul său, toată lumea credea că i s’a făcut dor de Penteleu şi e plecat în vacanţă, la Munte. Până ce într’o zi, Anghel Adam primi o scrisoare din Nordul Moldovei. Un Avocat din Buzău, concentrat tocmai la regimentul cu pricina, a dat de bietul Ilie şi când l-a văzut mare-i fu surpriza, după cum mare fu şi bucuria lui Ilie când auzi pe cineva că-i spune pe nume. Regăsirea celor doi prieteni aduse eliberarea captivului, iar reapariţia sa la furnizori, ca şi aflarea adevărului, dădu prilej presei locale să pună la preţ civismul lui Ilie, dându-l exemplu acelora care se eschivau prin toate mijloacele să-şi facă datoria faţă de neam şi Patrie. Ilie făcuse o lună de concentrare”.

O moarte tragică

Din păcate, în 1942, se spune că un soldat neamț l-a luat în cătarea puștii pe Ilie și l-a împușcat. Vulturul s-a prăbușit pe peron și moartea lui era cât pe ce să iște o revoltă în oraș.

La înmormântarea lui a fost prezentă o mulțime de oameni. Ilie a fost înmormântat cu onoruri în Cimitirul Dumbrava, acolo unde odihnesc foști primari ai orașului, dar și artiști precum Mihaela Runceanu. Mormântul lui a rezistat câţiva ani, pe o alee din dreapta capelei, însă a dispărut odată cu extinderea cimitirului.

“Vulturul s’a prăbuşit din înălţime la picioarele omului vulgar. […] Eu nu-l cunosc pe ucigaş, dar cred că este speţa cea mai joasă de om creată vreodată de natură şi d’aia îl urăsc şi d’aia mi-e ruşine că sunt la fel cu el. Ar merita să fie pedepsit pentru c’a îndrăznit să omoare încrederea şi prietenia.“ („Uciderea vulturului Ilie“, articol semnat „D. I.“ şi reprodus de gazeta „Vocea Buzăului“ din 18 aprilie 1942, p. 4, din „Universul“; sursa: Adevărul).

Sursă de inspirație literară

Ilie l-a inspirat pe poetul buzoian Bucur Chiriac, care i-a dedicat o carte. Titlul „Ultimul Ză­gan“ a fost dat de Marin Sorescu, bun prieten cu Bucur Chiriac.

Versurile scriitorului îl evocă pe Ilie ca un personaj înaripat iubit de buzoieni:

“Îl iubeam ca pe un frate,
toţi copiii din oraş,
căci veghea peste cetate
cu profilu-i uriaş.
Zilnic, şi la ore fixe,
da oraşului ocol
coborând apoi spre seară
către moara dinspre gară. […]
Poate ne iubea şi el,
dar, aşa, de la distanţă;
nu-şi îngăduia defel
nici-un pic de aroganţă.
Simbol al puterii viu,
neamul lor în veci nu-nghite
muşte, de aceea scriu
prin „cuvinte potrivite”
întâmplările-i de seamă,
petrecute-n scurta-i viaţă,
care n-a ştiut de teamă,
rămânând mereu povaţă.”

La dezvelirea statuetei și a plăcii memoriale de pe Gara Buzău, poetul a declarat:

“Când eram copil m-am jucat cu acest vultur Ilie pe maidanul din cartierul nostru (n.r. actualul cartier Mihai Viteazu). Am considerat că el este unul dintre prietenii mei și îmi amintesc cum se bucura când, noi, copiii, îi duceam de mâncare. Mă aflu în fața unei embleme a orașului, o pasăre măiastră, care mi-a marcat copilăria.”

În memoria acestei păsări, fabrica de bere din Buzău a dat numele “Vulturul” unui sortiment de bere, în anul 1978. De asemenea, o stradă din cartierul Mihai Viteazu se numește “Vulturului”.

Foto principală: George Hari Popescu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol