7 mai 2024, 5:27

Zbor test al unui avion alimentat cu energie generată de hidrogen lichid

Un avion propulsat cu motor electric alimentat cu energie generată de hidrogen lichid a efectuat luni, în Slovenia, ceea ce se consideră a fi primul zbor al unui aparat cu astfel de caracteristici, au anunţat trei companii europene.

Potrivit acestora, experimentul se poate dovedi crucial pentru viitorul transportului aerian fără emisii de carbon, relatează Agerpres, citând EFE.

Implicate în proiect, companiile H2Fly (Germania), Air Liquide (Franţa) şi Pipistrel (Slovenia) au calificat drept “revoluţionar” testul, realizat cu un avion cu patru locuri, propulsat de un motor electric, potrivit televiziunii regionale N1.

“Cu un zbor experimental al avionului HY4 punem bazele pentru zboruri pe mari distanţe fără emisii”, a declarat directorul H2Fly pentru postul de televiziune.

Josef Kallo a adăugat că este vorba despre “un moment crucial în utilizarea hidrogenului pentru propulsarea avioanelor”.

“Am verificat dacă hidrogenul lichid este adecvat pentru zborurile fără emisii atât pe distanţe medii cât şi lungi”, a conchis acesta.

Potrivit lui, graţie hidrogenului lichid, s-a dublat distanţa zborului pe care un avion îl poate face (1.500 kilometri), comparativ cu 700 atinşi în 2016 cu hidrogen gazos.

Şeful companiei germane a estimat că primele zboruri ale unor avioane comerciale, cu 40 de pasageri, pot fi aşteptate la finele actualului deceniu, zboruri scurte în Europa.

Proiectul aeronautic a fost sprijinit de investitori privaţi, Guvernul german, fonduri europene şi Universitatea din Ulm (Germania).

FOTO: Youtube STA – Slovenska tiskovna agencija


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol