17 martie 2024, 12:23

Ziua în care se deschidea una dintre cele mai renumite comori artistice ale lumii

La 9 august 1483 a fost deschisă Capela Sixtină cu un serviciu religios dedicat Înălțării la Cer a Fecioarei Maria. Capela Sixtină (italiană: Cappella Sistina, iar în latină Sacellum Sixtinum / Aedicula Sixtina) este capela palatului papal din Vatican și este una dintre cele mai faimoase comori artistice ale Europei și unul dintre cele mai vizitate locuri de la Vatican, Roma şi Italia.

Pictată de-a lungul a șase decenii

Capela Sixtină, unul dintre cele mai spectaculoase repozitorii din întreaga istorie (şi geografie) a artei, a fost pictată de-a lungul a şase decenii (1481-1541).

Succesiunea celor trei etape ale realizării decoraţiilor în frescă marchează, totodată, înlănţuirea celor trei vârste ale Renaşterii (timpurie, matură şi târzie), notează fundatiacaleavictoriei.ro.

Capela Sixtină se află în partea dreaptă a Catedralei Sfântul Petru şi a fost zidită ca loc de taină şi de reculegere, între anii 1472-1483, în vremea pontificatului Papei Sixt al IV-lea, de unde îi provine numele, şi pictată şi de către renumitul artist Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, în anul 1510, scrie agerpres.ro.

Pe dimensiunile Templului zidit de Solomon

Este de formă paralelipipedică, având o lungime de 41 de metri, o lăţime de 13,41 de metri şi o înălţime de aproape 21 de metri. Se spune ca acestea ar fi fost dimensiunile Templului zidit de Solomon, în perioada Vechiului Testament.

Cel care a proiectat clădirea a fost Baccio Pontelli, un arhitect renumit al vremii, iar cel care a supravegheat ridicarea ei a fost Giovannino del Dolci.

Capela este împărţită în două: în capătul estic se află Altarul, iar în cel vestic un spaţiu destinat credincioşilor. Tavanul capelei este boltit, în stilul apusean, iar pereţii laterali, în partea lor superioară, sunt luminaţi de 12 ferestre mari. Podeaua capelei prezintă un deosebit mozaic din marmură colorată.

Locul în care se țin ședințele de alegere a Papei

Capela Sixtină este locul în care se ţin şedinţele în urma cărora se alege următorul Papă. Prima slujbă a fost oficiată aici la 9 august 1483, cu această ocazie capela fiind închinată Înălţării cu trupul la cer a Fecioarei Maria, sărbătoare şi dogmă romano-catolică.

Picturile de pe pereţii capelei au fost lucrate de mai mulţi artişti ai vremii, nu numai de către Michelangelo, precum se crede. Artiştii care au lucrat la interiorul capelei sunt: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli, ajutaţi de mai mulţi ucenici, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo şi Bartolomeo della Gatta.

Picturi murale pe trei perioade istorice

Picturile murale sunt împărţite pe trei mari perioade istorice, potrivit gândirii vremii respective, şi anume: perioada de la Facerea lumii şi până la darea Celor zece Porunci; perioada de la Moise şi până la Naşterea lui Iisus Hristos; perioada creştinismului, de după Hristos.

Cele mai deosebite două scene din picturile de pe pereţii capelei sunt lucrarea lui Perugino, în care „Hristos îi dă cheile lui Petru”, şi lucrarea lui Botticelli, cu „Pedepsirea lui Core”; ambele înfăţişează pe fundal Arcul lui Constantin, primul mare împărat creştin, care ar fi dat temporar Papei puterea de conducere în Imperiul Roman de Apus.

Centrul simbolic al plafonului Capelei Sixtine

În centrul simbolic al plafonului Capelei Sixtine, Michelangelo a pictat „Facerea lui Adam”. Reprezentare celor două degete care aproape se ating este una dintre cele mai cunoscute (şi puternice) imagini din istoria umanităţii.

Între indexul Creatorului şi cel al creaturii sale este o falie abia sesizabilă şi totuşi infinită. Pe peretele altarului, câteva decenii mai târziu, acelaşi artist a pictat probabil cea mai înfricoşătoare „Judecată de Apoi”.

Sfântul Bartolomeu

Undeva, în zona centrală a peretelui, Sfântul Bartolomeu, martirizat prin jupuire, îşi ţine pielea în mâini.

Potrivit unei interpretări chestionabile, fizionomia sfântului împrumută trăsăturile celui mai necruţător critic al artistului (Pietro Aretino); chipul „carcasei” de piele, fără nici un dubiu, este însă un autoportret.

În aceeaşi frescă, în colţul din dreapta jos, cu înfăţişarea hâdă a lui Minos – judecătorul sufletelor în infern – este pictat un alt personaj al epocii: Biagio da Cesena, maestrul de ceremonii al Papei, imortalizat astfel întrucât îndrăznise să condamne nuditatea personajelor pictate de Michelangelo.

Tavanul

În anul 1508, Papa Iulius al II-lea îi va încredinţa lui Michelangelo pictarea tavanului capelei. Michelangelo a lucrat la pictarea tavanului Capelei Sixtine, acoperind mai bine de 500 de metri pătraţi, vreme de patru ani. Artistul a depus aproape zilnic un efort epuizant, lucrând fără ucenici. Pictarea tavanului capelei se va termina şi sfinţi în ziua de prăznuire a Tuturor Sfinţilor, la 1 noiembrie 1512.

Peretele de deasupra altarului

În anul 1535, papa Paul al III-lea Farnese, uimit de lucrarea lui Michelangelo, hotărăşte pictarea peretelui de deasupra Altarului, lăsat iniţial liber. Michelangelo începe zugrăvirea scenei numită „Judecata de Apoi”, la care va lucra asiduu vreme de şase ani, terminând-o în 1541.

Capela Sixtină a fost renovată în mai multe etape, între anii 1980-1999.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol