24 aprilie 2024, 2:07

Ziua Limbii Turce. Ce manifestări culturale pregătește comunitatea turcă din România

În data de 5 iunie este sărbătorită ziua limbii turce, aceasta fiind instituită prin Legea nr. 223/2016, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, la 16 noiembrie 2016.

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) este o organizație apolitică, singura recunoscută de Guvernul României ce aparține etnicilor turci, cetățeni români.

Președintele UDTR, Fedbi Osman, a transmis un mesaj, pe pagina de Facebook, cu prilejul Zilei Limbii Turce.

„Astăzi, 5 iunie, sărbătorim pentru al treilea an consecutiv, cu satisfacţie și bucurie în suflet, Ziua Limbii Turce. Din anul 2016, ca urmare a adoptării de către Parlamentul României, a Legii nr.223 și a promulgării acesteia de către Președintele României, etnicii turci se bucură de dreptul de a sărbători ziua de 5 iunie, ca Zi a Limbii Turce. Potrivit legii iniţiate în urmă cu 3 ani de deputatul Iusein Ibram, „anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Turce în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic şi/sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Totdodată, în instituţiile de învăţământ în care se predă limba turcă, în ziua de 5 iunie se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători.”, a spus Fedbi Osman.

Uniunea Democrată Turcă din România încheie luna Ramazan, luna postului diurn și a rugăciunii, cu trei zile de sărbătoare începând din 4 iunie 2019. Sărbătoarea Ramazan este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale musulmanilor de pretutindeni care, în aceste zile, îşi îndreaptă rugăciunile în semn de recunoştinţă faţă de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed, Cartea Sfântă, Coranul. Etnicii turci din România o mai numesc, „Șeker Bayramı” (Sărbătoarea dulciurilor) deoarece în cele trei zile de sărbătoare de pe mesele credincioșilor musulmani nu vor lipsi baclavalele și salariile, arată cugetliber.ro

Ziua Limbii Turce va fi sărbătorită printr-un spectacol care va avea loc sâmbătă, 8 iunie, ora 14.00, în aula Bibliotecii Universitare „Ion Popişteanu” din Constanţa. Spectacolul va fi susținut de ansamblurile folclorice ale UDTR dar și de invitați speciali din Republica Turcia, Republica Moldova și Macedonia.

Cover foto: Digi 24


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol