Muzeul Antipa sărbătorește ziua pisicilor negre.
Pe 26 octombrie, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, va avea loc un eveniment dedicat promovării adopţiei şi eliminării superstiţiilor legate de aceste animale, susținând ideea că fiecare pisică merită iubire și grijă, indiferent de culoarea sa.
Deși pe vremuri egiptenii venerau pisicile, indiferent de culoarea lor, iar în Evul Mediu, în multe culturi, pisicile negre erau aducătoare de noroc, bunăstare și fericire, de-a lungul anilor, reputația felinelor închise la culoare a luat o turnură negativă, fiind acuzate de tot ceea ce omul nu își putea explica în mod logic.
Scopul este de a demonta toate credinţele false legate de aceste animale.
Programul activităților cuprinde:
- 2 mini conferințe de la 11:30 – 12:00 respectiv 13:00 – 13:30 susținute de dr. Alexandru Iftime. În cadrul acestor conferințe, vizitatorii vor afla cine face parte din marea familie a pisicilor, precum și multe curiozități și informații interesante despre felinele care trăiesc în sălbăticie, dar și pe lângă casa omului. Tot acum vom afla adevărul din spatele miturile ce însoțesc aceste animale deosebite.
- 1 atelier de citit povești, de la 11:00 – 11:30, despre personaje feline îndrăgite, susținute de specialiștii muzeului.
- 14.00 – 15.00: Ioana Dedea, profesor și voluntar al asociației TNR le va vorbi copiilor despre empatie, comportament felin și despre acceptare. La sfârșitul întâlnirii cei mici vor desena, colora pisicuțele lor preferate și vor primi o mică surpriză din partea asociației TNR.
- 10:00 – 15:00: se vor alătură reprezentații asociației TNR, dedicați salvării și plasării spre adopție a pisicilor hoinare din București și vom avea ocazia să admirăm pe viu câteva adorabile pisicuțe negre.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol