Se mai numesc ice breakers și sunt tehnici prin care faceți membrii unui grup să se simtă apropiați, confortabili și pregătiți de muncă. La întâlnirile fizice de pe timpuri, aceste metode puteau consta în discuții câte doi, mici dansuri, schimbarea locurilor și altele. Chiar și în cadrul întâlnirilor virtuale, există moduri în care puteți încălzi atmosfera.
1. Două adevăruri și o minciună
Cereți fiecărui membru al echipei să spună două adevăruri și o minciună despre ei înșiși, iar restul membrilor echipei să ghicească minciuna.
2. Întrebări diverse
Toată lumea din echipă scrie o întrebare: care este filmul tău preferat?; câți veri ai?; care este numele animalului de companie din copilărie? etc. Adăugați toate întrebările într-un document Google. Înainte de fiecare întâlnire, alegeți o întrebare la întâmplare și rugați oamenii să răspundă.
3. Filme sau cărți pe insula pustie
Solicitați fiecărui membru al echipei să aleagă trei filme sau cărți pe care le-ar lua pe o insulă pustie. Este un ice breaker clasic, de folosit în orice situație.
4. Unde te afli?
Metodă ideală pentru echipele ale căror membri se află la distanțe mari unii de alții. Oamenii își pot arăta puțin biroul de acasă sau locul de unde lucrează.
5. Rezumat de un cuvânt
Fiecărui membru al echipei trebuie să-și rezume săptămâna de până atunci într-un cuvânt. Persoana al cărei cuvânt are cel mai mare scor la Scrabble va alege „spărgătorul de gheață” pentru următoarea întâlnire.
6. Pauza de dans
Fiecare persoană își alege o piesă muzicală sau toți membrii folosesc aceeași melodie pentru a face câteva mișcări de dans în fața webcam-ului. Este o metodă indicată pentru echipele informale sau ai cărei membri se cunosc de mult timp.
7. Defilarea cafelelor
Mai ales dacă întâlnirea este dimineață, fiecare persoană își va arăta cana de cafea și va spune cum îi place să o bea sau ce comandă de obicei în materie de cafea la cafenele sau restaurante.
8. Emoji
Cereți fiecărui membru al echipei să trimită în chat un emoji care să exprime modul în care se simt în acea zi. Este o metodă bună mai ales în contextul în care aproape zilnic apar emoji-uri noi.
9. Sesiunea de schițe
Puneți o întrebare la care se poate răspunde vizual și cereți membrilor echipei să-și arate răspunsurile prin mici desene; cereți celorlaltor membri ai echipei să ghicească ce au desenat. Întrebările pot fi de tipuri: „Cine este personajul tău de ficțiune preferat?” sau „Care este animalul tău spiritual?”.
10. Zece lucruri în comun
Echipa de la distanță va lucra împreună pentru a determina zece lucruri pe care le aveți în comun. Pot fi lucruri de tipul „toți purtăm blugi”, dar se poate ajunge și la lucruri mai profunde, care pot defini valorile echipei.
Aceste metode pot crea o atmosferă favorabilă lucrului în comun, pot apropia persoanele participante la proiecte și sunt ocazii de a afla lucruri inedite unul despre altul.
Foto: Hannah Busing (Unsplash)
Comentariile sunt oprite pentru acest articol