Păcăleli, propagandă și minciuni sfruntate – toate au devenit o parte inevitabilă a vieții moderne, de fiecare dată când intrăm online, în timp ce încercăm să navigăm într-un ocean de conținut digital.

Sunt câțiva ani deja de când jurnaliștii, cercetătorii și organizațiile care se ocupă de verificarea faptelor fac tot posibilul să educe publicul și să diminueze impactul negativ al dezinformărilor virale.

Cu toate acestea, încă se întâmplă să cădem des pradă minciunilor. Și se dovedește că multe dintre ele își au originea în informații pe de-a-ntregul autentice. Cum să fim tot timpul cu un pas înaintea narațiunilor convingătoare, dar nefondate

Specialiștii în dezinformare folosesc des date reale

E ușor să dezminți afirmațiile care nu sunt deloc conectate la realitate. Însă narațiunile care au cel puțin un sâmbure de adevăr sunt mult mai periculoase.

„Amestecarea informațiilor adevărate cu cele false reprezintă o bine-cunoscută și studiată tactică de propagandă sovietică folosită în timpul Războiul Rece”, a spus Elmy pentru Narrative Break.

„Deși se prezintă drept „alternativă” și atacă „fluxul media principal”, majoritatea publicațiilor care difuzează dezinformarea citează în continuare presa tradițională, din moment ce nu au reporteri pe teren, rețele de surse sau corespondenți în străinătate – acesta este un alt motiv.

Și, în cele din urmă, acest lucru face munca verificatorilor de fapte mult mai dificilă: verificarea faptelor se face pe baza unui set strict de reguli și îndrumări, care asigură transparența și obiectivitatea, însă poate fi și restrictivă, în special în cazurile în care nu faptele în sine sunt problematice, ci interpretarea acestora”.

Înțelege ce e toxic

Cei care dezinformează profită de încrederea cititorilor în unele instituții media și în personalități publice. Când lași garda jos, este mai puțin probabil să pui la îndoială sursa sau citatul.

Este unul dintre motivele datorită căruia manipularea conținutului adevărat poate fi atât de eficientă în influențarea opiniei publice. Elmy a identificat abordări specifice, observate în cazul mai multor entități media și platforme, care includ:

• Prezentarea trunchiată;
• Denaturarea surselor legitime;
• Menționarea autorităților reale fără o trimitere către acestea, sau prezentarea de nume, funcții, instituții etc. specifice;
• Invocarea unor autorități inexistente;
• Utilizarea unui limbaj emoțional, instigator;
• Poziționarea ca „alternativă” la media tradițională;
• Crearea unui sentiment de responsabilitate personală și de misiune, de genul „caută singur adevărul”;
• Bombardarea cu informații;

Dar de ce avem nevoie de aceste categorii? Ei bine, Elmy este de părere că dezinformarea nu mai are legătură cu „ce” este adevărat, ci cu „de ce” și „cum” este adevărat.

„Vedem acest lucru în special în cazul cercetării științifice – o metodologie defectuoasă produce date, însă sunt doar date inutile, care nu ne spun nimic despre lume.

Același lucru se poate spune despre jurnalismul căruia îi lipsește metodologia, sau despre consumul de știri lipsit de metodologie.

Identificarea acestor metode ne oferă metodologia pentru a naviga prin știri. Și să ne menținem informați în vremuri încărcate de informații greșite, de dezinformare și mal-informare.”

Concluzii și lecții învățate

Într-un peisaj plin de conținut manipulativ, este crucial să adoptăm o gândire critică. Pentru a descoperi adevărul, Elmy și Toest sfătuiesc cititorii:

• să urmeze metode științifice,
• să verifice contextul surselor originale,
• să evite generalizările,
• să verifice expertiza,
• să fie atenți la limbajul emoțional,
• să conștientizeze prejudecățile personale
• să cerceteze conceptul de media „alternativă”.

„Conștientizați care vă sunt factorii declanșatori, nu cedați provocării”, adaugă ea.

„Politicienii noștri și mediile informaționale încurajează partizanatul, tribalismul și emoțiile primare, acolo unde ar trebui să aibă loc dezbateri aprinse și eficiente despre cum și de ce ar trebui să se facă ceva.

Dezinformarea este parte a acestui subiect, fără a fi cauza principală; funcționează într-un fel de osmoză. Putem sparge propriul cerc vicios, prin re-umanizarea spațiilor noastre de comunicare.”

---