În urmă cu 70 de ani, se năștea un mare scriitor și eseit român, Andrei Gabriel Pleșu, de asemenea și ministru al Culturii (Guvernul Petre Roman) și fost ministru al Afacerilor Externe (Guvernul Radu Vasile).

Reprezentând o personalitate a țării noastre, Plesu s-a născut la București în 1948 al și a urmat cursurile ”Facultății de Arte Plastice” (la Secția de istoria și teoria artei). În tinerețe, la vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi militante de disidență. A ajuns ”persona non grata” în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani.

Doctor honoris causa al Universității „Albert Ludwig” din Freiburg (2000) și al Universității „Humboldt” din Berlin (2001), Commandeur des Ordre des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’honneur și autor de succes, a fost și puternic contestat în ultimii ani, fiind asimilat alături de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici unui grup de interese care ar acapara viața intelectuală și culturală a României. Andrei Pleșu a fost de asemenea aspru criticat ca susținător al președintelui Traian Băsescu, deși își depusese încă din 2005 demisia din funcția de consilier prezidențial.

A fondat revista culturală ”Dilema” (mai târziu redenumită Dilema Veche), în care publică un editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care ”50 de minute cu Pleșu și Liiceanu” (2011).

• Iată câteva citate celebre:

„Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, „rețeta” mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie”

”Nu e normal ca talentul şi înţelepciunea să intre în disjuncţie” în ”Minima moralia” (1988)

”Ca să ajungi comunist, e musai să te înfurii, să debutezi într-o stare de iritare”  în ”A treia zi a comunismului ?” (10 iulie 2007)

”Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă” în ”Minima moralia”

”Lumea este o frază muzicală, ea are sunetul operei perfecte” în ”Despre îngeri”

”Tensiunea activă spre Dumnezeu ţine de statutul ontologic al creaturii. Mi se cere, deci, să nu uit că am de a face cu un dat infinit (şi, ca atare, de neposedat), dar să mă situez faţă de el în postura efortului plin de speranţă: să-mi valorific maximal capacităţile, pentru a mă apropia de Dumnezeu cât mai mult cu putinţă. Pe scurt, e vorba a lua imposibilul ca ţintă, ştiind că e imposibil: a gândi la limita puterilor tale de gândire, a încerca să pricepi la limita puterilor tale de pricepere. A fi într-o harnică ofensivă, fără iluzii, dar plin de încredere. Efortul şi îndrăzneala sunt comportamentul cel mai adecvat dinaintea lui Dumnezeu. Ambele, dublate de conştiinţa perpetuă a transcendenţei Sale” în  ”Jurnalul de la Tescani”

”Un om necultivat e un om nespălat” în ”Minima moralia” (1988)

”Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să se substituie faptului de a trăi. Ea trebuie să însoţească existenţa, nu să o suspende” în  ”Despre frumuseţea uitată a vieţii”

---