READING

57 de ani de la moartea lui Cezar Petrescu, un cro...

57 de ani de la moartea lui Cezar Petrescu, un cronicar fidel al timpurilor sale

Despre Cezar Petrescu s-a spus că a fost primul scriitor profesionist, pentru că toată viaţa n-a avut altă sursă de venit decât scrisul.

Tinerețea marcată de boli și depresii

În apropiere de Cotnari, în judeţul Iaşi, într-un sat adormit de soare cu ulițe prăfuite, în casa bunicului după mamă, Iordache Comoniță, s-a născut la 1 decembrie 1892, Cezar Petrescu. Satul în cauză se numește Hodora, iar casa în care s-a născut scriitorul român a fost distrusă complet în timpul Primului Război Mondial și nu a mai fost reconstruită.

Tinereţea lui Cezar Petrescu a fost profund marcată de boală şi depresii. în 1911, în anul II de facultate, la Iaşi, contractează o tuberculoză ganglionară, fi­ind operat în 1913. În ceea ce priveşte cariera, cu toate că a ab­solvit Dreptul, nu a do­rit să profeseze niciodată.

Dar cel mai dra­matic moment este acela din mai 1918, când în urma unei partide de cărţi cu ofiţeri străini la care a pierdut o sumă mare de bani, pe care a achitat-o din sa­la­riile funcţiona­rilor din plasa unde era subprefect, a încercat să se sinucidă cu mangan. „Sper că mă vei ierta de ne­plă­ce­ri­le ce v-am făcut în inutila-mi viaţă. Am fost un biet animal, nici mai bun, nici mai rău decât celelalte muritoare”, scria atunci Cezar Petrescu.

sursa: pantaleonescu.hi2.ro

Nu este de mirare că în romanele sale existenţa umană este profund tragică, eroii săi sunt învinşi ai vie­ţii. Vagul şi cenuşiul cotidian, stresul, dr­a­m­a ratării, a compromisului într-o existenţă banală, care duce până la nebunie, se repetă în paginile povesti­rilor şi ro­ma­nelor sale. Mii de pagini, 70 de volume de mare diversitate, o vastă operă de actualitate şi astăzi, scrisă într-un limbaj expresiv, mai co­lorat, cu multe neologisme.

Scriitor de succes și ziarist redutabil

Uşurinţa de a scrie era de mult recunoscută de autor, cu toate avantajele şi ne­plă­ce­rile de rigoare. Simţea nevoia de a nota tot ce vedea încă de când era copil. La vârs­ta de 15 ani îi scria unui coleg că da­to­ri­tă „unui imbold particular de a scrie, am început a aduna impresii zilnice, aşa încât manuscrisele s-au ridicat până la 3 500 de pagini”. Jurnalul a fost păstrat parţial de mama sa.

Cezar Petrescu a avut o activitate publicistică intensă, numărându-se printre cei mai prestigioși jurnalişti din istoria presei. A colaborat la multe gazete şi reviste ale timpului. A debutat în revista „Facla” condusă de N. D. Cocea, publicând în 1912, o suită de articole: „După un Congres”, „Pentru un scrib naţionalist” şi „Răzbunarea lor”. În 1918, şi-a început activitatea jurnalistică în gazeta „Iaşul”, apoi, a colaborat la ziarul „Depeşa”. În 1919, a apărut revista social-politică „Hiena”, avându-l codirector pe Cezar Petrescu.

Ca scriitor, a debutat, elev fiind, cu nuvela „Scrisori” în celebra revistă „Sămănătorul” (1907), iar editorial cu „Scrisorile unui răzeş” (1922), publicată în mare parte în „Hiena” şi „Gândirea”. A fost redactor pentru perioade scurte la cotidienele „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Bucovina”. A fondat şi condus revista „Gândirea” (1921-1925), împreună cu Adrian Maniu şi Gib. Mihăescu. Timp de mai bine de două luni a făcut parte, în 1924, din redacţia cotidianului „Neamul Românesc” condus de N. Iorga.

Cezar Petrescu a fost unul dintre fondatorii ziarului „Cuvântul”, în 1924, şi a publicat, aici, până în 1928, fragmente din romanul „Întunecare”, o frescă a societăţii româneşti din Primul Război Mondial, ciclul de foiletoane „Carnet de vară”, „Scrisori din Paris”, precum şi numeroase alte articole şi fragmente literare.

sursa: ro.wikipedia.org

În 1924, a părut şi al doilea volum, „Drumul cu plopi”, ce cuprinde nuvele şi schiţe având drept cadru oraşul de provincie. În anul următor a apărut volumul de nuvele „Omul din vis” iar, în 1927, la Craiova, a apărut prima parte a romanului „Întunecare”, sub titlul „Acolo şezum şi plînsem”, roman care a apărut în întregime un an mai târziu şi a reprezentat una dintre primele cărţi de acest gen din Europa.

În 1929, au părut romanele „La paradis general”, „Simfonia fantastică” şi volumul de nuvele „Aranca, stima lacurilor”, apoi, în anul următor, au fost editate romanele „Comoara regelui Dromichet” (numit mai târziu „Pământ şi cer”), apoi „Aurul negru” şi „Oraş patriarhal”.

Cezar Petrescu a fost distins pentru opera sa cu Premiul Naţional pentru Literatură în 1931, anul în care au apărut romanul „Baletul mecanic” şi volumul de nuvele „Flori de gheaţă”. Romanul „Plecat fără adresă”, în a cărui prefaţă scriitorul îşi defineşte pentru a doua oară planul ciclului de romane a părut în 1932, urmat de romanul „Greta Garbo” (o continuare la Baletul mecanic) şi una dintre cele mai renumite opere din literatura română, romanul pentru copii „Fram, ursul polar”, în ultimul gen de romane menţionate încadrându-se şi „Omul de zăpadă” (1945) şi „Neghiniţă” (1949).

sursa: steauanordului.ro

Din primăvara anului 1938, a fost directorul ziarului „România” (până în 1940) şi, ulterior, al publicaţiilor anexate: „România literară” şi „România satelor”, ambele interzise în 1940. După 1944, a publicat romane, nuvele, articole, eseuri şi reportaje, cuprinse în volume, precum: „Războiul lui Ion Săracu” (1945), „Tapirul” (1946), „Despre scris şi scriitori” (1953), „Vino şi vezi” (1954), „A. Vlahuţă şi epoca sa” (1955), „Scriitorul şi epoca sa” (1956), „Însemnări de călător, reflecţii de cititor” (1958).

Scurta activitate parlamentară și moartea lui Cezar Petrescu

În 1928, a fost ales deputat în parlament. Cezar Petrescu a deţinut timp de aproximativ două luni funcţia de secretar general în Ministerul Artelor, în 1936. Scriitorul s-a stabilit ulterior la Buşteni, în anul 1937, pentru tot restul vieţii, după ce la 45 de ani publicase peste 20 de volume şi depusese o vastă activitate în presă.

Casa în care Cezar Petrescu s-a stabilit şi a creat cea mai mare parte a operei sale a devenit, la 17 decembrie 1967, Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”. Opera acestuia a fost tradusă în mai multe limbi străine. La 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române.

Către sfârşitul vieţii, obosit de reumatism, infarcte, speriat de perspectiva anchilozării, scria în 1959: „Ce fel de viaţă mai e aceasta? Nu fuma, nu bea, nu lucra decât două ore pe zi? Ţi se urăşte de aşa viaţă”. De altfel, prefera să stea cât mai departe, cât mai singur. „Anii m-au făcut sceptic. Anii, viaţa, experienţele”, scria acesta în 1957. Bolnav de cancer, moare după o lungă suferinţă în 1961, la vârsta de 69 de ani.

Casa Memorială „Cezar Petrescu”, sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” întâmpină vizitatorul cu o inscripţie semnată de scriitorul Demostene Botez: „Aici, sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie antică, Arta, Munca, Dreptatea şi Omenia. Fie ca poporul românesc să-şi aducă aminte de el, atâta timp cât Caraimanul îşi va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta, ca pe o imaterială lespede neagră, uriaşă, pe măsura muncii şi operei sale. INTRAŢI! Veţi găsi prezenţa unui om care v-a iubit, … care a iubit pe toţi oamenii”.


RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.