27 martie 2024, 15:38

A oferi un cadou este o artă. Ce și-ar dori o vedetă? Tu ce ți-ai dori? ”Ediția de dimineață” vă oferă poveștile unor cadouri

Osperomancia este arta de a ghici semnificațiile cadourilor primite. Bazându-ne pe indicațiile oferite de această artă afli ce cadouri nu ar trebui sa oferi niciodată nimănui, deoarece sunt aducătoare de ghinion, de exemplu. Cum, la fel de bine, ar trebui să știi și ce cadou să oferi cuiva. Să nu ajungi, de la dorința de a face o surpriză plăcută unui copil, să le creezi probleme cu depozitarea părinților. Până la urmă, ne pricepem să oferim cadouri sau am ajuns la automatisme,  – ori lucruri utile, la care nu are ce să comenteze destinatarul, ori celebrele dulcuri, despre care ne închipuim că se pretează la oricine? O vedetă ce cadouri primește?

Suntem în luna cadourilor, iar o discuție despre momentul sau momentele speciale din această lună, în care oferim și primim daruri de la Moși – Nicolae și Crăciun – ne este oferită de Lucian Mîndruță și invitata sa, actrița Dana Rogoz. Duminică, de la 10:30, la Digi24, Dana Rogoz a rememorat momente din copilăria și adolescența sa de vedetă și a vorbit despre cadourile pe care le-a primit de la admiratori, pentru ca acum să vorbească despre darurile pe care le primește de la fani, la teatru sau acasă.

”Primeam cadouri de la fani. Aveam tot felul de Moși Crăciuni înfipți în brazi, de exemplu. Abia mai târziu mi-am dat seama că erau ceva sinistru. Atunci mi se părea ceva foarte plăcut. Mă speriam foarte rău de cadourile vii. Am primit la un moment dat un iepure, pe care, ce să fac, l-am adoptat. A făcut parte din familia mea până când a murit subit, la vreo 3-4 ani. Și de atunci nu mai pot să mai mănânc iepure, de exemplu, pentru că l-am avut pe Țupu cadou de la un fan… Mi-era frică de cadourile vii, mai ales că trebuia să negociez cu mama. Știi cum e, când faci cadouri în general animale, fără să te interesezi, fără să te asiguri înainte că omul e dornic să primească animale. Și acum am o problemă legată de cadouri: să nu fie voluminoase. Copiii spun că vai, e frumos și trebuie să îl păstrăm, dar nu ai unde să-l pui, îți ocupă loc în casă”, mărturisește invitata din această săptămână a lui Lucian Mîndruță, actrița Dana Rogoz.

Batistele nu sunt cele mai indicate când vine vorba de cadouri. Ele sunt asociate cu lacrimile, deci prevestesc suferința celui ce primește cadoul, se spune.

Cuțitele, bricegele, foarfecele sau orice obiecte ascuțite nu trebuie oferite în dar, pentru că acestea “taie” prietenia sau relația dintre cel ce dăruiește și cel ce primește. Cu toate astea, unul dintre cadourile potrivite oferite de Dana Rogoz soțului ei, de exemplu, a fost tocmai un briceag, într-un anumit context, pe care îl relatează în emisiune.

Dana Rogoz e căsătorită din anul 2012 cu regizorul Radu Dragomir. Au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia, însă actrița a recunoscut, într-un interviu pentru Click, că nu-și mai dorește al treilea copil. Caută să petreacă mult timp cu micuții, e foarte implicată în creșterea lor.

Ce le-aduce Moșul copiilor Danei Rogoz? Lucruri utile și dulciuri? Haine? Jucării? Din toate câte ceva, important e să nu le perturbe viața de zi cu zi copiilor și să le stârnească inventivitatea și curiozitatea, să le aducă bucurie.

Pe site-ul său, de exemplu, Dana oferă și sfaturi de parenting, iar cea mai nouă postare la acest capitol se referă exact la o idee de cadou pentru copii: Răspundel Istețel.

”Celor care nu au auzit până acum de Răspundel Istețel vreau să le transmit următorul mesaj: Tocmai ați găsit cadoul perfect pentru copilul vostru, pentru nepoți, pentru copiii prietenilor, colegii copilului vostru și toți ceilalți copii cărora vreti să le oferiți o carte-jucarie, de care să fiți siguri că se vor bucura, învățând totodată o mulțime de lucruri interesante. Și rog pe această cale ceilalți părinți care îl au deja pe Răspundel Istețel să îmi valideze acest mesaj, pentru că sunt convinsă că sunt la fel de entuziasmați ca mine”, scrie Dana Rogoz în pagina sa.

Dar Lucian? El cum se descurcă la acest capitol, al oferirii de daruri? Poveștile le-aflați chiar, aici, din emisiune:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol