7 decembrie 2024, 23:50

Academia moare, dar nu se predă! Gala Oscar NU va fi online

În contextul în care toate evenimentele migrează către online, Premiile Academiei ar putea avea aceeași soartă. Surpriză!  Academia Americană de Film precizează că Gala Oscar nu va fi ONLINE.

Evenimentul va fi unul “cu prezență fizică”, scrie Variety, și va fi transmis, ca de obicei la tv.

Potrivit presei de la Hollywood, organizatorii galei preferă o variantă similară formatului tradiţional. Cu invitaţi reuniţi într-o sală de teatru.

Se studiează însă posibilitatea ca numărul participanților să fie cât mai redus.

Un publicist a confirmat, de asemenea, că în urmă cu câteva zile mai mulţi reprezentanţi ai organizatorilor au vizitat legendarul Dolby Theatre din Hollywood, sediul obişnuit al premiilor, pentru a examina „multiplele opţiuni”.

Capacitatea sălii este de maximum 3.400 de persoane. Dacă vreți să faceți comparație este 80% din Sala Palatului (București).

Gala Oscar NU va fi online. Alte schimbări

În vară, Academia a amânat viitoarea decernare a premiilor Oscar până la 25 aprilie 2021, cu două luni mai târziu decât data prevăzută iniţial, în speranţa că până la primăvară se vor putea deschide cinematografele şi vor putea astfel candida mai multe filme.

Și asta nu este tot. S-a schimbat și modalitatea de premiere a filmelor.

Cu câteva luni înainte, Academia a aprobat o excepţie pentru ca filmele care nu sunt proiectate în cinematografe, dar care urmau să fie lansate, să poată deveni candidate graţie internetului. Majoritatea studiourilor au decis totuşi să amâne premierele importante pentru momentul în care situaţia se va ameliora.

Cu toate acestea, chiar dacă Academia ia acum această decizie, ea poate fi evident influențată de situația la zi a pandemiei, informează Agerpres.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol