28 aprilie 2024, 19:13

Adio antibiotice după ureche? ”Rețete” reținute și raportări zilnice la Ministerul Sănătății

Fără antibiotice la liber. Farmaciile vor fi obligate să raporteze Ministerului Sănătății toate operațiunile cu antibiotice, în fiecare zi. Informația se regăsește într-un proiect de ordin postat în dezbatere publică,

Farmaciștii vor putea elibera medicamente din categoria antibiotice în lipsa unei prescripții medicale, doar pentru un tratament de maxim 48 de ore.

Asta doar în regim de urgență. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată pentru un pacient, scrie Alba24.

Când expiră rețeta

Valabilitatea prescripției medicale nu poate depăși ultima zi a tratamentului, conform modului de administrare și a duratei tratamentului recomandat de către medic.

Prescripția medicală se reține în farmacie și poate fi eliberată fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă.

Medicamentele din categoria antibiotice prescrise de către medici vor fi eliberate pacienților de către farmaciști exclusiv în baza prescripției medicale, care va cuprinde minimum următoarele date:

  • Seria și numărul prescripției medicale, unice, generate la nivelul fiecărui prescriptor;
  • Unitatea sanitară identificată prin: denumire, adresă și număr de telefon;

Datele pacientului căruia îi sunt prescrise medicamentele, respectiv:

Pentru cetățenii români și străini cu domiciliul sau rezidența în Romania: CNP sau CID (codul de idenitificare al asiguraţului), nume, prenume, vârsta;

  • Pentru cetățenii străini care nu au carte de rezidența, codul țării, număr pașaport sau număr Card EU(CE), nume, prenume, vârsta;
  • Cod Diagnostic, utilizat în cadrul Sistemului Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de sănătate din România;
  • Medicament prescris, caracterizat prin: denumire comercială, denumire comună internațională, concentrație, formă farmaceutică, mod de administrare, cantitate (exprimată în unități terapeutice), durata tratamentului;
  • Semnătura medicului prescriptor;
  • Cod parafă;
  • Data eliberării prescripției medicale;

Unitățile farmaceutice care eliberează medicamente din categoria antibiotice, pentru tratamentul în ambulatoriu, au obligația să raporteze zilnic toate operațiunile efectuate cu aceste medicamente.

Raportarea se face utilizând sistemul electronic de raportare dezvoltat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Situația în România

România este pe locul doi în UE la consumul de antibiotice. Problema ar apăra din faptul că oamenii dezvoltă rezistență la antibiotice, iar asta îi face mai vulnerabili la anumite organisme.

„La nivel național, situația este îngrijorătoare și necesită măsuri urgente”, se arată în referatul care argumentează necesitatea adoptării ordinului.

„În 2019, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat rezistența la antimicrobiene (RAM) drept una din principalele 10 amenințări la adresa sănătății publice la nivel mondial cu care se confruntă umanitatea.

În iulie 2022, Comisia Europeană, împreună cu statele membre, a identificat RAM drept una dintre primele trei amenințări prioritare la adresa sănătății.

Se estimează că peste 37.000 de persoane mor în fiecare an în UE/SEE, ca urmare directă a unei infecții produse de bacteriile rezistente la antibiotice.

Impactul RAM asupra sănătății este comparabil cu cel al gripei, tuberculozei și HIV/SIDA combinate”, se arată în referat.

La nivel național, situația este îngrijoratoare și necesită măsuri urgente. Astfel, datele ECDC indică un nivel crescut al acestei rezistențe în contextul în care România se află pe locul doi în UE la consumul de antibiotice de uz sistemic.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, unitățile farmaceutice au obligația de a-și adapta sistemul informatic propriu de gestiune în vederea respectării lui


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol