24 aprilie 2024, 8:00

Amenzi GDPR “pe persoană fizică”. A publicat pe Facebook un fluturaș de salariu

Nu numai persoanele juridice pot fi amendate din cauza încălcării regulilor GDPR, ci și cele fizice. În România, o persoană fizică a fost amendată pentru postări pe Facebook.

Amenda a venit  în baza Regulamentului de protecție a datelor personale (GDPR), a anunțat, vineri,  Autoritatea română de protecție a datelor personale, scrie startupcafe.ro.

Autoritatea Națională de Supraveghere a anunțat vineri că a amendat, cu 100 de euro, o persoană fizică, ce are „calitate de operator” de date cu caracter personal.

Ce s-a întâmplat? Cel în cauză a postat pe contul personal de Facebook fluturașul de salariu al unei persoane din aceeași comună. De asemenea, a postat și o filă din Registrul de evidență a copiilor înscriși la grădinița din comună, dezvăluind date cu caracter personal ale copilului altei persoane vizate.

Autoritatea i-a reproșat contravenientului că nu a demonstrat că a prelucrat datele din fluturașul de salariu în mod legal. De asemenea, în cazul informațiilor din registrul de la grădiniță, nu a informat părinții copilului că a prelucrat datele personale.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol