20 aprilie 2024, 11:30

Apa de cocos, tot mai populară în rândul consumatorilor. Care-i sunt beneficiile

Așa zisa apă de cocos, este chiar lichidul pe care-l găsește toată lumea în mijlocul nucilor verzi de cocos. De reținut este în schimb faptul că pe măsură ce acestea se coc și capătă o culoare maronie apa din centru se solidifică încetul cu încetul până când se transformă în așa zisa „carne” de nucă de cocos. 

Conform oamenilor de știință această apă de cocos are cel puțin două avantaje pentru sănătatea umană, primul constă în aportul desăvârșit de electoliți, potasiu și sodiu, fiind perfectă pentru rehidratarea urmată activităților fizice, iar al doilea constă în efectele benefice pe care le are asupra oamenilor ce suferă de boli asociate cu vărsăturile sau diareea, conform celor de la digi-life.tv.

Se mai spune că potrivit lui Ali Webster, un cunoscut doctor și directorul asociat al Consiliului Internațional pentru Informații Alimentare ar exista în schimb mult prea puține studii care să facă referire la beneficiile pe care le are apa de cocos în comparație cu apa normală.

Altfel spus, apa de cocos conține calorii și chiar dacă este ceva mai sănătoasă decât sucurile din supermarketuri, conține totuși mai puțin zahăr, ea ne fiind indicată oamenilor care țin dietă, potrivit sursei citate anterior.

Practic apa de cocos nu este indicată drept un înlocuitor al apei obișnuite, cea din urmă fiind considerată ideală pentru un om cu o activitate normală zilnică.

Sursă foto cover: foodstory.stirileprotv.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol