29 martie 2024, 16:58

Apar trei scene noi la Neversea: Balkanic, Retro Fantesia şi Latino

Organizatorii Neversea au anunţat numele artiştilor care vor urca pe trei dintre scenele festivalului care va avea loc între 6 – 9 iulie pe o plajă din Constanţa. De asemenea, organizatorii au precizat că apar trei scene noi la Festivalul Neversea, este vorba de Balkanic, Retro Fantesia şi Latino.

Organizatorii au anunţat joi, printr-un comunicat de presă, numele artiştilor care vor urca pe trei dintre scenele festivalului şi programul pe zile. Ei au menţionat că fanii pot consulta întregul orar pentru a-şi planifica experienţa de la malul Mării Negre şi pentru a fi siguri că nu vor rata niciunul dintre show-urile artiştilor preferaţi.
“Cel mai mare festival de pe o plajă din Europa îşi deschide porţile pentru patru zile şi patru nopţi pline de distracţie. Pe lângă decoruri spectaculoase, acrobaţi, show-uri de lumini şi pirotehnice, dar şi multe alte surprize, DJ şi artişti de top la nivel naţional şi internaţional vor face ca plaja să se transforme într-un paradis muzical”, au transmis organizatorii.
Astfel, pe scena principală, artiştii internaţionali Julian Jordan şi Regard urcă în lineup, alături de J Balvin, Lil Uzi Vert, Lil Pump, CKay, Alok, Don Diablo, Lost Frequencies, Timmy Trumpet şi mulţi alţii. Artiştii apreciaţi la nivel naţional completează lineup-ul: Adrian Şaguna, Alex Super Beats, Alexandra Stan, Arias, DJ Dark & Mentol, Mario Fresh, Partydul Kiss FM, Pascal Junior şi Smiley.
La scena DayDreaming vor răsuna până la răsărit şi beat-urile lui Akos, Ales Andru, Alex Twin, Arkadyan, Dizharmonia, Dubfire, Emanuel Satie, Glauco Di Mambro, Guy Mantzur, Julian M, Layla Benitez, Lee Burridge, Maya Mar, Rampue Live, Themba, Tooker Live, Vizan.
Fanii muzicii trap, rap sau hip-hop se vor bucura şi de show-urile artiştilor: Bad and Boujee, FC DNB, Serotone, ZO, anunţaţi pentru scena THE ARK.
Organizatorii au mai transmis că programul pe zile pentru fiecare dintre cele trei scene se regăseşte atât pe platformele sociale ale festivalului, cât şi pe site-ul oficial: neversea.com.
De asemenea, ei mai anunţat că trei noi concepte de scene vor exista anul acesta la festival.
Scena Balkanic va fi locul ritmurilor complexe din sud-estul Europei. Show-urile live şi distracţia vor fi asigurate de artişti precum: Funkorporation, Carmen Chindriş şi Taraful Rutenilor, Viorica & Ioniţă şi Taraful Clejanilor, Karol Diac, Don Quero, Bogdan Simion, Clanker Jones, Amna & Balcanic, Oana Radu & Band, Marc Rayen, Mahala Rai Banda, Raluka & Proiectul Balcanik, Elena Gheorghe & Machedonii şi mulţi alţii.
Scena Retro Fantesia va fi locul preferat de toţi nostalgicii, iar piesele cele mai fredonate de-a lungul timpurilor vor fi mixate de DJi ca: DJ Antenna, Jiji Lazar, Even Steven, MC DYLMA & DJ Pappa M. De asemenea, nume cu sonor în industria muzicală, precum: Liviu Vârciu & Deny, Cucu (Noaptea Târziu) sau DJ Sava vor crea momente speciale, de care se vor bucura pe deplin toţi cei care vor consuma experienţa de festival de la această scenă.
Pe scena Latino vor urca  DJ Marius Ioniţă, DJ Paul B, DJ Guaguanco, DJ Ducu, DJ MAG, DJ Romy aka The Preacher, dar şi şcoli de dans de renume la nivel naţional vor face ca valurile să vibreze pe ritmuri de salsa, bachata, merenghe, kizomba, cha-cha-cha sau semba, învăţându-i pe toţi cei prezenţi paşii de bază ai dansurilor latino şi pregătind împreună la fiesta mas caliente a verii.
Festivalul Neversea are loc anul acesta între 6-9 iulie, pe plaja Neversea Beach din Constanţa, iar la eveniment sunt aşteptaţi peste 150 de artişti autohtoni şi internaţionali şi zeci de mii de spectatori.

viewscnt


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol