19 aprilie 2024, 19:16

Asociația Pro Consumatori: UE nu obligă cetățenii să consume insecte

Asociația Pro Consumatori se arată îngrijorată de modul în care anumiţi lideri politici și unii membri ai Guvernului României informează consumatorii cu privire la alimentele noi aprobate în Uniunea Europeană, cu referire la trei insecte: viermele galben de făină, lăcusta călătoare și greierele de casă, autorizate recent.

Asociația precizează că nicăieri, în regulamentele de autorizare privind introducerea pe piață a acestor insecte, nu apare vreo cerință referitoare la obligativitatea consumării acestora, informează Radio România Actualități.

Totodată, societățile comerciale care vor produce, respectiv comercializa, produse alimentare care conțin pudră sau făină obținute din aceste insecte au obligația informării consumatorilor prin intermediul etichetei despre existența acestor în produsele respective.

Asociația Pro Consumatori notează că de peste 7 ani atrage atenția cu privire la folosirea aditivului E120, obținut, de asemenea, dintr-o insectă, în anumite alimente prezente pe piață, doar pentru a-i informa pe consumatori în legătură cu importanța înțelegerii etichetei și alegerilor alimentare în cunoștință de cauză.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol