20 iunie 2025, 3:41

Au gătit 48 de ore neîntrerupt pentru a obține argintul la Olimpiada Mondială Gastronomică de la Stuttgart

Echipa Belvedere Brașov a obținut, pentru a doua oară consecutiv, medalia de argint la Olimpiada Gastronomică Mondială, care s-a desfășurat în Germania, la Stuttgart, anunță Radio România Brașov FM.

Competiția se organizează la fel ca Jocurile Olimpice, la fiecare patru ani, iar la ediția din 2016, echipa brașoveană a reușit chiar să câștige medalia de aur. Cu cinci chefi din Brașov și două patisere din Câmpina, duble campioane mondiale, echipa din centrul țării a impresionat juriul cu preparate românești. Căpitan al echipei brașovene a fost executive chef Ioan Florescu.

Chef Ioan Florescu s-a declarat extrem de mulțumit de medalia de argint obținută de echipa regională Belvedere Brașov la Olimpiada Mondială de Gastronomie de la Stuttgart. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că pregătirea preparatelor prezentate în cadrul concursului a durat 48 de ore.

A fost un meniu bine stabilit de la început. Am mers pe materie primă locală. În general am folosit șalău de Dunăre, calcan de Marea Neagră, alte ingrediente din zona Brașovului, cum ar fi leurda, măcrișul. A fost un preparat stabilit de la început. Când ești bine organizat, totul merge bine. Echipa a fost nemaipomenită. Fiecare a știut ce a avut de făcut. Se lucrează contracronometru, adică a fost un haos bine organizat. Totul a mers exact cum ne-am dorit. Rezultatul a fost că ne-am încadrat în timp. Prezentarea a fost reușită. Dimineața, la ora 7:00, toată masa a fost perfectă, încăt juriul a intrat, totul a fost organizat și prezentat”.

Ioan Florescu este la a șaptea prezență la cea mai prestigioasă competiție gastronomică mondială, alături de prima Lady Chef din Europa de Est, Cornelia Ghișoi.

Noi am gândit arhitectura mesei și am avut aici un atelier. Avem în Brașov un atelier unde se lucrează cu lut și noi am creat o parte din farfuriile și platourile în care am prezentat preparatele noastre. Le-am creat din lut. Este un lut comestibil. Dat fiind faptul că suntem o echipă de ceva timp, poate nu a fost atât de greu, doar că lucrurile stau diferit de la o etapă la alta, de la olimpiadă la alta și atunci fiecare trebuie să facă ceva și trebuie să ne sincronizăm. Este esențial să avem și un numitor comun”, ne-a declarat lady chef Cornelia Ghișoi.

La rândul său, chef Cornelia Ghișoi, a declarat că preparatele au fost servite în farfurii din lut comestibil, arhitectura creațiilor gastronomice fiind una spectaculoasă.

De altfel, echipa de chefi ai Belvedere HoReCa este la cea de-a patra participare la o olimpiadă gastronomică, aceasta obținând o medalie de argint în urmă cu patru ani și chiar medalia de aur în 2016. Chef Ioan Florescu deține peste 100 de medalii, în mare parte din aur, de la toate competițiile gastronomice la care a participat de-a lungul carierei sale. Mai mult, jumătate dintre componenții echipei României, care a obținut și ea o medalie de argint la această olimpiadă, au fost pregătiți de Chef Florescu.

Participarea echipei la Olimpiada gatronomică de la Stuttgart a costat peste 50.000 de euro, costurile fiind acoperite de mai mulți sponsori.

Echipa brașoveană a avut și o costumație unică, realizată special pentru competiție. La Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart au participat peste 2.000 de bucătari din 70 de ţări.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol