27 aprilie 2024, 3:26

Bibliografia școlară este transformată în spectacole de teatru la Nottara

Teatrul Nottara în colaborare cu Artepunkt Scandinavia și Media One  au pus la cale un proiect prin care sunt aduse în scenă texte din bibliografia pentru Bacalaureat.

Spectacolele realizate în cadrul proiectului au la bază atât texte clasice din programa școlară din România cât și texte contemporane, iar printre beneficiarii proiectului se află liceeni, tineri ce urmează să părăsească sistemul de protecție socială, membri ai minorităților etnice, profesori, asistenți sociali, persoane vârstnice și profesioniști din domeniul cultural.

Evenimentul este organizat de către Teatru Notarra în parteneriat cu Media One și Artepunkt în cadrul proiectului „Teatrul, o nouă normalitate #reinventare”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Fondurile sunt norvegiene, dar actorii sunt cei ai Teatrului Nottara. Iar proiectul este unul extrem de interesant. Un sondaj efectuat în rândul elevilor și profesorilor a desemnat șase piese de rezistență din bibliografia școlară, care s-au transformat în spectacole.

Acestea sunt

  1. Un spectacol inspirat din poezia modernistă a lui Lucian Blaga, Ion barbu și Tudor Arghezi (de aici vine și numele spectacolului, nu vă gândiți la prostii). Regia și scenariul îi aparțin lui Radu Popescu. Ce ziceți de Ryga Cripto și lapona enigel pe ritmuri de muzică electronică?
  2. Enigma Otiliei. Romanul lui George Călinescu devine spectacol. Desigur, noi, cei mai în vîrstă, ne vom aduce aminte de filmul lui Sergiu Nicolaescu, însă generația nouă ar putea avea un prim contact cu romanul prin spectacolul lui Radu Popescu. Teodora Daiana Păcurar, Tudor Cucu Dumitrescu, Remus Stănescu, Vlad Jipa, Ada navrot, Ion Grosu, Dorin Enache sunt pe afiș
  3. Luceafărul. Poezia lui Eminescu nu putea lipsi. Regia și scenariul îi aparțin lui Dejan Jankovic, regizor norvegian de origine sârbă.
  4. Stâlpii societății. Un omagiu dramaturgiei norvegiene. Volumul se află pe lista lecturilor recomandate pentru liceu și este poate cel mai nimerit omagiu adus proiectului și dramaturgiei nordice. Regia și scenariul îi aparțin lui Dejan Jankovic
  5. Da, un spectacol dedicat lui Bacovia și poemelor sale. Alina Hristea semnează regia, iar scenariul îi aparține lui Radu Aldulescu. Spectacolul ne promite ritmuri de Jazz și Tango.
  6. Moara cu noroc. Romanul lui Ioan Slavici este transpus pe scenă de alina Hristea, iar scenariul îi aparține aceluiași Radu Aldulescu. Din distribuție fac parte: Dorin Enache, Karl Baker, Raluca Jugănaru, Vlad Jipa, Ada Navrot, Ioana Calotă, Laura Anghel, Remus Stănescu.

Și cam asta-i. Elevii care doresc  să aibă acces la spectacole, trebuie să-și tragă de mână profesorii de română, pentru că totul se face organizat pe clase, școli etc.

Nu se vând bilete, publicul neșcolar nu prea are cum intra. Spectacolele de poezie vor avea din când în când niște live-uri (vă recomandăm să intrați pe pagina proiectului), iar celelalte se pot vedea doar la sală.

Următoarele reprezentații

13 octombrie, ora 19.30: Enigma Otiliei, după George Călinescu, scenariul și regia: Radu Popescu.
19 octombrie, ora 19.30: Stâlpii societății, după Henrik Ibsen, adaptarea și regia: Dejan Jankovic


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol