28 aprilie 2024, 18:34

Ce „note” primesc liceele pe Google Maps?

Este  vremea când părinții și copiii, în urma Evaluării Naționale, își “storc creierii” în căutarea unei formule decente pentru alegerea liceului dorit.

Se fac calcule. Care este mai aproape, ce mijloace de transport folosești, când se învață, cum sunt profesorii – o grămadă de informații strânse care vor încerca să fuzioneze cu media de la EN, suverană, pentru a ajunge la formula ideală.

Ne-am gândit că, în goana aceasta pentru indicii, nu ar fi rău să luăm la puricat chiar urmele în online lăsate de aceste licee, mai precis review-urile pe care, în București, aceste licee le au în Google Maps.

Sincer, noi am fost ușor dezamăgiți. Am constatat că prezența fizică nu este dublată de una, consistentă, în online. Pare că nimeni sau mai nimeni nu se îngrijește de conturile și imaginea acestor licee, deși peste tot vezi doar oameni cu telefoane în mână. Paradoxal, nu?

Cu alte cuvinte, învățământul românesc pare să nu ar fi coborât (încă) de pe statuia lui Gheorghe Lazăr către online și a nu aprecia pe deplin amprenta digitală a acestor instituții. Stau mărturie nu doar lista de mai jos, dar și site-urile liceelor care par făcute mai mult “din obligație”. Sunt variante digitale ale avizierului din curtea școlii și cam atât. Dar, desigur, aceasta este o altă discuție…

La întocmirea listei am folosit broșura “Admitere 2023”, de unde am extras cele 101 licee. Prima cifră o reprezintă media review-urilor, iar a doua  numărul lor. Liceele au fost grupate pe sectoare, apoi ordonate după medie (de la mare la mic) și numărul acestora.

 

Sectorul 1

COLEGIUL NAŢIONAL DE MUZICĂ „GEORGE ENESCU” 4.8/80

LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUŢĂ” 4.6/60

LICEUL „DIMITRIE PACIUREA” 4.6/40

COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ „TUDOR VIANU” 4.5/155

LICEUL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE TONITZA” 4.4/106

COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU” 4.3/88

LICEUL TEORETIC „C-TIN BRÂNCOVEANU” 4.3/62

COLEGIUL TEHNIC FEROVIAR „MIHAI I” 4.3/46

COLEGIUL NAŢIONAL „SFÂNTUL SAVA” 4.2/153

COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE” 4.2/112

LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES” 4.2/81

LICEUL TEORETIC „JEAN MONNET” 4.1/92

COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE” 4.1/87

COLEGIUL TEHNIC „MEDIA” 4.1/64

COLEGIUL TEHNOLOGIC „VIACESLAV HARNAJ” 4.1/39

COLEGIUL TEHNIC MECANIC „GRIVIŢA” 4.1/31

LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” 4.0/74

LICEUL GRECO-CATOLIC „TIMOTEI CIPARIU” 4.0/60

COLEGIUL TEHNIC „DINICU GOLESCU” 4.0/47

COLEGIUL ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU 4.0/40

COLEGIUL GERMAN „GOETHE” 3.9/57

LICEUL TEORETIC „GEORGE CĂLINESCU” 3.9/42

COLEGIUL TEHNIC DE ARHITECTURĂ ŞI LUCRĂRI PUBLICE „IOAN N. SOCOLESCU” 3.9/39

COLEGIUL TEHNIC „MIRCEA CEL BĂTRÂN” 3.8/29

LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV” 3.5/20

COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ „HENRI COANDĂ” 3.4/39

„Liceu de tocilari se învață toată ziua dar totuși e destul de bun” (5/5 Amyww despre Liceul Vianu)

„Un liceu care își pierde încet dar sigur locul în topul liceelor bune. Respect profesorilor care se străduiesc să mențînă la nivel înalt de educație acest liceu! Colegiu național de informatică cu site neupdatat din 2018, informații neactualizate, se mai scrie din an în Paște câte un eveniment, copii cu rezultate deosebite la nivel internațional de care liceul nu pomenește nimic pe nici un canal de comunicare ! Se favorizează clasele de vianisti ( în liceu, în fiecare generație există o clasa de vianisti absolvenți 5-8 care se dorește a fi clasă de olimpici, care începînd din clasa a 9a până într-a 12a nu primesc absente, deși lipsesc mult, li se repartizează profesori care dau note mari cu ușurință, să fie clasa etalon a generației neapărat , li se dau note mari, în timp ce în alte clase lucrurile stau fix pe dos. Sfat pentru copiii care cred că la Vianu se face informatică pe pâine: alegeți alt liceu ! Rezultatele copiilor la olimpiade sunt rezultatele meditațiilor plătite de părinți! Trist, dar adevărat!” (1/5 Maria Pantazescu despre Liceul Vianu)

 

Sectorul 2

LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” 4.8/15

LICEUL TEORETIC „ADY ENDRE” 4.7/18

LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL „REGINA ELISABETA” 4.6/24

LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL NR. 3 4.6/14

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI VITEAZUL” 4.5/144

COLEGIUL NAŢIONAL BILINGV „GEORGE COŞBUC”  4.5/108

COLEGIUL NAŢIONAL „EMIL RACOVIŢĂ” 4.5/49

COLEGIUL NAŢIONAL „ŞCOALA CENTRALĂ” 4.3/125

COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET” 4.3/116

COLEGIUL NAŢIONAL „CANTEMIR VODĂ” 4.2/91

LICEUL TEORETIC BILINGV „ITA WEGMAN” 4.2/37

COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU” 4.1/105

COLEGIUL ECONOMIC „A.D. XENOPOL” 4.0/64

LICEUL TEORETIC „MIHAIL SADOVEANU” 4.0/47

COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU” 3.8/36

LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA” 3.7/100

LICEUL TEORETIC „TRAIAN” 3.6/53

LICEUL TEHNOLOGIC „ION I.C. BRĂTIANU” 3.6/33

LICEUL TEHNOLOGIC „SFÂNTUL PANTELIMON” 3.6/30

LICEUL TEORETIC „C.A. ROSETTI” 3.5/82

COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” 3.5/33

LICEUL TEHNOLOGIC „NIKOLA TESLA” 3.5/22

COLEGIUL ECONOMIC „HERMES” 3.4/47

COLEGIUL NAŢIONAL „VICTOR BABEŞ” 3.2/64

LICEUL TEORETIC WALDORF 2.6/5

„Învăț aici. Mi se pare o școală OK (nu cea mai bună). Profesorii sunt cam ciudați (unii chiar exagerat de exigenți și mult prea serioși). Arată foarte frumos, băile curate în general, dar mobilierul în majoritatea cazurilor stricat, din moment ce s-a rupt scaunul când m-am pus pe el…” (3/5 Mar Gilbert Andrei despre Școala Centrală)

„Unii profesori foarte buni și pasionați de predat și alții nu. FOARTE MULȚI copii și adolescenți care fumează (inclusiv copii de clasa a 7 a, de 13 ani). În școală asta foarte mulți profesori pur și simplu vin la școală și nu fac nimic. Bieții de ei nu învață nimic la orele alea. Băile sunt mizerabile și băncile mici și proaste – se rup în fiecare zi. În niște clasa am văzut gândaci” (3/5 Mara Blănaru despre Școala Centrală)

Sectorul 3

LICEUL TEHNOLOGIC „THEODOR PALLADY” 4.7/28

LICEUL TEOLOGIC BAPTIST „LOGOS” 4.6/11

LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” 4.5/97

LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI” 4.3/122

COLEGIUL NAŢIONAL „MATEI BASARAB” 4.3/94

LICEUL TEORETIC „BENJAMIN FRANKLIN” 4.3/64

COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY” 4.3/38

COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU” 4.2/59

LICEUL TEHNOLOGIC „ELIE RADU” 4.2/39

ŞCOALA SUPERIOARĂ COMERCIALĂ „NICOLAE KRETZULESCU” 4.1/69

LICEUL TEHNOLOGIC „DRAGOMIR HURMUZESCU” 4.0/26

COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU” 3.9/62

LICEUL TEORETIC „DECEBAL 3.9/58

LICEUL TEORETIC „NICHITA STĂNESCU” 3.9/38

„Clădirea arată de parcă stă să cadă. Înțeleg tradiționalismul și dorința de a păstra aspectul, dar când ai bucăți de fier care ies prin pereți că ranforsare… Până să termin (2012) dotările informatice erau foarte slabe (există laborator de info dotat, dar nu era accesibil oricui), profesorii nu prea bine pregătiți (cei de info mai ales). „Colegiu Național” vine de la tradiție, nu de la faptul că e chiar un liceu bun. Nu mi-aș duce copii la Matei Basarab.” (2/5 Mihai Adrian Dobre despre Basarab)

„CEL MAI BUN LICEU POSIBIL!!! Aici ai parte de cei mai buni profesori care îți explică și te învață ,oameni dedicați de la care ieși foarte bn pregătit și fără să tocești. Colectivul e marfă,liceul este dotat și f mare și sunt multe activități! Recomand CNMB” (5/5 Dorin Mihail despre Basarab)

Sectorul 4

COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „DINU LIPATTI” 4.6/77

COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE ŞINCAI” 4.5/128

LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST „ŞTEFAN DEMETRESCU” 4.4/14

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX 4.3/43

COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ” 4.2/82

COLEGIUL ROMANO-CATOLIC „SFÂNTUL IOSIF” 4.1/56

LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” 4.1/34

LICEUL TEHNOLOGIC „MIRCEA VULCĂNESCU” 3.9/62

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” 3.9/58

LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL „EMANUEL” 3.5/10

COLEGIUL NAŢIONAL „OCTAV ONICESCU” 3.4/79

LICEUL TEHNOLOGIC DE METROLOGIE „TRAIAN VUIA” 3.4/63

LICEUL DE COREGRAFIE „FLORIA CAPSALI” 2.2/10

„Doresc să îi mulțumesc doamnei profesor de limba Engleză (nu dau numele că nu e frumos) pentru că m-a încurajat în ultimul an de liceu spunându-mi că nu o să ajung nimic în viață! Vorbele ei m-au motivat foarte mult. Va mulțumesc pentru atenție. (promoția 2016)” (5/5 Al Toader despre Șincai)

„Toți elevii învață dimineață. Profesorii, că peste tot sunt amestecați, și foarte buni, și mai puțin. Conducere foarte implicată și care ține la prestigiul școlii. Dulăpioare pe holuri, pentru toți elevii. Totul foarte curat. Nu există din câte știu catedră de limba germană.” (5/5 Mika despre Șincai)

Sectorul 5

COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE LAZĂR” 4.3/164

COLEGIUL ECONOMIC „VIILOR” 4.3/73

COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „DUMITRU MOŢOC” 4.3/48

COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC 4.1/71

LICEUL TEORETIC „DIMITRIE BOLINTINEANU” 3.9/77

LICEUL TEORETIC „ION BARBU” 3.8/99

LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE GUSTI” 3.8/43

LICEUL TEORETIC „ŞTEFAN ODOBLEJA” 3.6/108

COLEGIUL TEHNOLOGIC „GRIGORE CERCHEZ” 3.2/57

„Pentru început, consider că acest colegiu (de prea mult prestigiu) reprezintă o amenințare pentru adevăratele legende ale căror talent îl seacă în incinta sa. Gheorghe Lazăr nu a existat niciodată, și este doar o voce din capul elevilor ce sunt forțați de către anturaj să studieze acolo. BMW-urile de la intrarea în liceu nu reprezintă decât iluzia unei imagini înstărite a părinților elevilor. În primul rând, locația acestui colegiu este una de-a dreptul neadecvată, fiind localizat pe marginea străzii, unde elevii sunt la centimetri de mașinile care circulă, având capacitatea de a se arunca- pardon de a sări de bunăvoie și nesiliți de nimeni pe minunata fereastră, în fața mașinilor cu șoferi români care nu consideră să se oprească atunci când trece un copil prin fața lor. În al doilea rând, această instituție școlară vestită nu se ridică la standardele pe care le impune societății, elevii școlii participând mai mult la activități extrașcolare decât la cursuri deoarece înafara faptului că au fost admiși la un liceu bun, nu îi interesează de nimic, în special de educație. Profesorii îi lingușesc pentru ca fac tone peste tone de meditații și că „învață” materia pe care nu sunt profesorii în stare să o predea. Felicitări, copii asemănători oricăror altor elevi! Ați înaintat un rang în societate deoarece ați venit aici! Sunteți cei mai șmecheri! Acum învățați materia din manual de unii singuri și nu uitați să vă înscrieți la meditații pentru că eu nu îmi voi irosi timpul prețios venind la școală pentru Înălțimea voastră! Mândriți-vă cu liceul vostru și discriminați-i pe cei ce nu se urcă la nivelul vostru. În concluzie, Colegiul Național Gheorghe Lazăr este o parcare pentru copiii care nu vor să fie bătu- jigniți de către părinții lor care nu ar avea altfel cu ce să se mândrească la tataie și mamaie si la doamna Viorica de la etajul 3, având în vedere faptul că nu puteau să își neglijeze mai mult de atât copiii știind că ei nu au realizat nimic în viața lor dar ghici ce? Copilul meu a intrat la Lazăr! Ura! (copii bombix neiubiți people-pleaseri influențați din toate punctele de vedere de către societate! Keep up the good work and dont forget to inhale all the CO2 and toxic gasess that the cars from under your window produce!” (1/5 Fsdf despre Lazăr)

„Aici am urmat studiile liceale în anii 2011-2015. Profesorii, colegii, lecțiile, Cișmigiul și drumul de la liceu la una din stațiile de metrou (Izvor sau Universitate) ofereau zilnic prilejuri de reflecție și evoluție”. (5/5 Tudor Vișan Miu despre lazăr)

Sectorul 6

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI” 4.5/42

COLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA” 4.4/109

COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE MOISIL” 4.3/93

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV „MIRCEA ELIADE” 4.3/70

LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU” 4.3/53

COLEGIUL TEHNIC „CAROL I” 4.3/32

COLEGIUL TEHNIC „PETRU MAIOR” 4.2/38

COLEGIUL TEHNIC „IULIU MANIU” 4.1/33

LICEUL TEORETIC „EUGEN LOVINESCU” 3.9/93

LICEUL TEORETIC „MARIN PREDA” 3.9/58

COLEGIUL ECONOMIC „COSTIN C. KIRIŢESCU” 3.9/48

LICEUL TEHNOLOGIC „SF. ANTIM IVIREANU” 3.6/39

COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI” 3.3/43

LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU PONI” 3.3/33

„Liceu ok. Are dotări bunicele, dar ar trebui să fie puuutin mai curatel (să nu mai aibă ce caută gunoaie la intrare, și clasele – pereții claselor în special) Mă bucur că e amenajat cu loc de biciclete. Cât despre calitatea predării, sunt mulțumit. Recomand.” (5/5 Arthalon despre Moisil)

„Cu regret, abia în urmă transferării copilului de la un liceu ”cu tradiție” la acest liceu ”de cartier” am constatat cât de mare e diferența între o școală cu nume care abordează cum se cuvine un adolescent în formare și această prelungire a școlii primare pentru încă 4 ani (CN Moisil) având abordare egală între elevii de 10 ani și cei de 18 ani. În același timp, dezamăgitor colectivul de profesori de la clasa de Științele Naturii – CN Moisil, ceva ce ar trebui să dispară din învățământ că să ne mai putem face bine vreodată. Din altă epoca și conducerea liceului, o extracție din ceaușism, greu de imaginat în anul 2022. Dispreț și delăsare! Concluzie, dacă aveți un copil bun și îi doriți un viitor liber, alegeți un liceu teoretic cu tradiție (preferabil fără gimnaziu inclus), nu luați în seama zvonurile privind consumul de droguri sau alte pericole, ele sunt egale în toate liceele.” (1/5 Ovidiu Băncescu despre Moisil)

În loc de concluzii

  • Cea mai mare medie a unui review este 4.8 (“George Enescu”), cea mai mică 2.2 (“Floria Capsali”)
  • Nu există o concordanță între celebritatea liceului și ratingul pe Google Maps. “Sava” e abia pe locul 9 în Sectorul 1, “Spiru Haret” e tot pe 9 în Sectorul 2. “Lazăr” e, totuși, pe primul loc în Sectorul 5.
  • Multe licee, deși funcționează de zeci de ani, reușesc să adune foarte puține cronici. Puține depășesc 100 de review-uri. “Mihai Eminescu” are 58, “Ion Creangă” are 82, celebrul “Goethe” are 57.
  • Nimeni din conducerea/administrația liceului nu pare a încerca să țină legătura cu audiența, mulțumind sau dând replică respectivelor cronici

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol