3 mai 2024, 23:25

Ce sfaturi au specialiştii în conducere defensivă pentru şoferi, să evite un accident utilizatorii trotinetelor electrice

În urmă cu câțiva ani, atunci când au apărut în peisajul cotidian, trotinetele electrice și scuterele au fost privite ca fiind un mijloc inedit de deplasare, dar acum au invadat traficul și astăzi le întâlnim și pe stradă, dar uneori și și pe trotuare, printre mașini, printre pietoni…fiind folosite într-un mod haotic și chiar periculos uneori, de mulți așa ziși “descurcăreți”.

Cât de mult afectează traficul rutier și cel pietonal, ce ar trebui făcut pentru a reglementa folosirea lor fără a crea incidente, a explicat, pentru radiovacanta.ro, Emil Gătej, psiholog și specialist în conducere defensivă.

Acești noi participanți la trafic sunt vulnerabili atât prin structură, prin partea constructive, pot fi ușor agățați de alți participanți la trafic, ușor loviți, cu consecințe extrem de grave. Pe de o parte, pe de altă parte sunt vulnerabili prin prisma faptului că ei nu beneficiază de niciun fel de educație, sunt niște participanți la trafic care au învățat regulile după ureche. Dacă le-au învățat, de cele mai multe ori nu le aplică și consideră că a se descurca, a trece la limită printre tot felul de pericole este cel mai important lucru. Tot din acest motiv îi numim vulnerabili și pentru faptul că în cazul unui impact, una este să fim înconjurați de o mașină care este bine construită, este echipată cu sisteme de siguranță active și pasive și alta e să fim efectiv în aerul liber, așa cum este pe aceste mijloace de transport”, spune Emil Gătej.

De asemenea, și scuterele sunt o prezență tot mai numeroasă, multe dintre ele fiind folosite de cei care livrează mâncare, care copiază maniera de participare la trafic a unor motocicliști mai agresivi, mai descurcăreți.

Și în cazul scuterelor avem aceeași situație. Pe lângă faptul că fac parte din categorii vulnerabile, nu sunt educați din punct de vedere rutier, nu respectă de cele mai multe ori reguli de circulație și au comportament agresiv, își găsesc în spațiul lor psihologic și o scuză – e nevoie să mă mişc cât mai repede, e voie să fac asta pentru a-mi câștiga pâinea și atunci apelează în mintea lor la această scuză încât să meargă peste orice altă regulă și să încalce cu bună știință reguli de circulație, considerând că ar trebui ca ceilalți să îi ferească și să aibă grijă de ei”, a precizat Emil Gătej.

În opinia specialistului, “Noi trebuie să avem un comportament extrem de prudent, să-i considerăm vulnerabili, dar pe de altă parte, să încercăm să evităm orice fel de contact cu ei. Nu ne asumăm astfel de riscuri, nu ne jucăm cu viața și să încercăm să punem viața și omenia mai presus de orice. Nu ne apucăm să le dăm lecţii în traffic. Până când, din punct de vedere legal, probabil că accesul lor în anumite zone va fi restricționat, nu avem ce să facem decât să negociem poziția pe drum, să învățăm să conviețuim cu ei. De multe ori ne supără, de multe ori ne enervează, de multe ori nu respectă legea, se pun în pericol, ne pun în pericol, dar noi, fiind în situația de a fi trecuți prin școala de șoferi, de a cunoaște legea, de a avea niște eforturi depuse pentru obținerea permisului de conducere, avem obligația să punem în valoare tot ceea ce înseamnă educație și să încercăm să îi ferim pe cât posibil și să evităm contactele, mai ales cele fizice cu ei”.

Foto: pexels.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol