Nici nu a început bine ascensiunea valului trei că, iată, se vorbește despre valul patru. Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş face câteva evaluări în legătură cu valul patru.
Cherecheș afirmă că se poate vorbi despre un al patrulea val al pandemiei după sezonul cald din acest an.
El estimează că al patrulea val va fi „semnificativ mai mic” faţă de cel de-al treilea. De asemenea, că nu vom mai ajunge „să fie inundate secţiile de terapie intensivă”.
Principalul motiv – până atunci campania de vaccinare îşi va fi făcut simţite efectele.
„Vaccinurile nu ne vor proteja pentru valul trei. Abia la finalul verii, începutul toamnei, se va face diferenţa, atunci când va începe valul patru”, a afirmat Răzvan Cherecheş, la Digi 24, potrivit Hotnews.
Profesorul a explicat că, în urma campaniei de vaccinare, „valul respectiv va fi semnificativ mai mic pentru că deja ar trebui să ne apropiem de 10 milioane de persoane vaccinate în toamnă şi rezervorul de persoane care pot să fie infectate va fi semnificativ mai mic”.
El susţine că românii ar putea renunţa la masca sanitară de protecţie „cel mai probabil undeva în iarna lui 2021, primăvara lui 2022”.
Sursa foto: Facebook. Arhiva personală
Citește și:
Comentariile sunt oprite pentru acest articol