1 iulie 2024, 15:15

Ceasurile inteligente depistează primele semne ale bolii Parkinson

Un studiu publicat în jurnalul npj Parkinson’s Disease demonstrează cum ceasurile inteligente și telefoanele mobile sunt capabile să înregistreze modificări ale anumitor parametri de activitate fizică și vorbire, asociate instalării și evoluției bolii Parkinson.

Schimbările apărute în mers, modul de deplasare, tiparul de pășire, lungimea pasului, viteza de mers, amplitudinea de balans a brațelor, activitatea fizică, precum și apariția tremorului pot fi identificate de smartwatch-uri și pot fi utilizate pentru a cartografia mai precis progresia bolii.

WATCH-PD a monitorizat aceste caracteristici în rândul persoanelor cu boala Parkinson pentru o perioadă de 12 de luni.

Rezultatele au arătat scăderi semnificative în tiparul de pășire, creșterea tremorului pe durata unei zile, modificări modeste în vorbire și câteva schimbări în funcția psihomotorie a pacienților.

Inclusiv activitatea fizică în sine, măsurată în funcție de numărul de pași efectuați zilnic, a scăzut de la o medie de 3052 de pași la începutul studiului, la 2331 de pași la final.

Mai multe detalii, AICI


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol