3 mai 2024, 21:51

Cele mai delicioase și sănătoase rețete cu somon

Somonul este peștele care aduce cea mai mare cantitate de Omega 3 și se caracterizează prin carnea roșie sau portocalie. Acesta are o aromă specifică, puternică și o carne fragedă, cu o textură plăcută, care se gătește repede și relativ simplu. Carnea acestui peşte poate fi gătită într-o multitudine de feluri, însă patru dintre ele, conform gustarte.ro sunt imposibil de refuzat.

Tigaie picantă

Ingrediente:

  • 1 kg roșii cherry
  • 2 căței de usturoi, zdrobite
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 2 lingurițe de oțet balsamic
  • Cimbru proaspăt
  • Sare
  • Piper
  • 4 bucăți de somon
  • Couscous gătit

sursa: circulon.com

Mod de preparare:

Pune într-un blender roșiile, usturoiul, 1 lingură de ulei, oțetul, cimbrul, sare şi piper și mixează până devin toate un sos. Uleiul rămas se încinge într-o tigaie cu capac. Se pune somonul cu pielea în jos. Se dă focul la jumătate și se apasă din când în când pe pește. Se lasă pe fiecare parte câte 6-9 minute, apoi se scoate pe o farfurie pe partea cu piele în sus. Sosul de roșii se toarnă în tigaie și se lasă să fiarbă, după care pui peștele și îl acoperi cu sos, lăsându-l să mai fiarbă circa 5 minute. La final se scoate și se servește pe pat de cosucous.

Salată de somon afumat

Ingrediente:

  • 100 g file de somon afumat
  • O conservă de fasole neagră
  • Jumătate de avocado tăiat mărunt
  • 120 g  roșii, tăiate pe jumătate
  • Zeama de la o limetă
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare
  • Piper

sursa: foodstory.stirileprotv.ro

Mod de preparare

Somonul se toacă mărunt. Se adaugă și restul de ingrediente și se amestecă. Se servește cu tortilla, orez sau salată verde.

Somon cu maioneză și crutoane

Ingrediente:

  • 1 kg somon file
  • 70 g maioneză
  • Mărar proaspăt tocat
  • Zeama de la lămâie
  • Sare
  • 100 g crutoane

sursa: unrulycurls.co.uk

Mod de preparare

Se preîncălzește cuptorul la 220 grade Celsius. Se unge cu ulei tava și se pun fileurile de pește cu pielea în sus. Într-un bol mic se amestecă maioneza, mărarul tocat, zeama de lămâie și sarea. Amestecul se pune peste pește. Se presară o cantitate generoasă de crutoane. Se dă la cuptor. Se coace 10-15 minute. Acesta se servește la temperatura camerei și nu se pune la frigider.

Somon cu ghimbir caramelizat

Ingrediente:

  • 4 fileuri de somon
  • 3 linguri de ulei
  • 3 linguri de ghimbir tocat julien
  • 3 cepe tocate julien
  • 3 linguri de apă
  • Sare
  • Piper
  • 3 linguri de sos de soia
  • Jumătate de linguriţă de zahăr
  • Coriandru proaspăt tocat
  • Orez fiert pentru servire

sursa: secretele-bucatariei.ro

Mod de preparare:

Se pune sare și piper pe ambele părți a somonului, apo se lasă aproximativ 4 minute la prăjit pe fiecare parte cu doar o lingură de ulei. Se adaugă restul de ulei în tigaie, se pune ghimbirul și se lasă să se caramelizeze. După, se pune ceapa și se mai lasă 30 de secunde. Spre final se pune apa, sosul de soia și zahărul și se amestecă bine. Sosul se pune peste pește și se servește cu orez fiert.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol