Oamenii de știință au descoperit o metodă eficientă de a-i determina pe oameni să consume mai puțin alcool.
Soluția este evidențierea riscului crescut de cancer care vine odată cu consumul excesiv de alcool și asocierea acestui aspect cu numărarea atentă a fiecărui pahar.
Potrivit unei cercetări, mesajele motivaționale „de ce să reduci” și „cum să reduci” poate fi utilă pentru promovarea sănătății într-o populație.
Consumul de alcool nu duce doar la cancer, exagerarea este asociată cu o serie de probleme, inclusiv deces prematur, boli de inimă, probleme digestive și un risc crescut de demență, notează sciencealert.com.
„Am descoperit că asocierea informațiilor despre alcool și cancer cu o acțiune practică – numărarea băuturilor – i-a determinat pe consumatori la reducerea cantității de alcool consumate”, a declarat economistul și psihologul Simone Pettigrew de la The George Institute for Global Health.
La studiu au paricipat 7.995 de persoane care au completat un chestionar, 4.588 dintre aceste persoane l-au completat pe al doilea trei săptămâni mai târziu, iar 2.687 de persoane au finalizat ultimul chestionar trei săptămâni mai târziu.
Participanții au fost împărțiți în grupuri diferite și li s-au arătat diferite reclame și mesaje despre consumul de alcool.
O combinație s-a remarcat, comparativ cu un grup de control: o reclamă TV care lega alcoolul de cancer, împreună cu o sugestie de a ține evidența băuturilor, a fost una dintre cele mai eficiente în a-i determina pe oameni să încerce să reducă consumul de alcool.
A fost, de asemenea, singura combinație în care oamenii și-au redus semnificativ consumul de alcool pe parcursul a șase săptămâni.
Alte abordări – cum ar fi încurajarea oamenilor să aleagă un număr de băuturi și apoi să se limiteze la ele – i-au determinat pe unii dintre voluntari să încerce să reducă consumul, dar a existat un câștigător clar, bazat pe persoanele care au participat la această cercetare.
„Mulți oameni nu știu că alcoolul este cancerigen”, a spus Pettigrew.
„Sunt informații importante la care consumatorii ar trebui să aibă acces. Dar a le spune oamenilor că alcoolul provoacă cancer este doar o parte a soluției – trebuie să le oferim și modalități de a lua măsuri pentru a reduce riscul.”


Comentariile sunt oprite pentru acest articol