Distrugerea barajului Kahovka, ocupat de ruși, este considerată de autoritățile ucrainene cel mai mare dezastru provocat de om din ultimele decenii, cu consecințe severe asupra mediului și asupra vieții a sute de mii de oameni, inclusiv prin posibila distrugere a agriculturii în regiunile din vecinătate, care depind în mod direct de apa lacului de acumulare.

Acesta nu este singurul aspect al războiului cu impact ecologic negativ, pe termen lung.

Oleg Listopad, ecologist și expert din Rețeaua ANTS pentru Protecția Intereselor Naționale, spune că detonarea barajului are consecințe catastrofale asupra mediului, scrie publicația Zaborona din Ucraina.

Concret, în regiunile sudice ale Ucrainei se află uzine metalurgice, cu depozitele de deșeuri aferente.

În cazul inundațiilor, o mare cantitate de deșeuri poate fi purtată spre mare – un asemenea volum al poluării organice va afecta calitatea apei. Se știe deja că cel puțin 150 de tone de ulei de mașină s-au scurs în Nipru (și există riscul unei scurgeri adiționale de peste 300 de tone).

„Din cauza contaminării, toate fântânile din regiunea inundată nu vor putea fi folosite”, spune Listopad – Chiar și după retragerea apelor, fiecare fântână trebuie verificată cu atenție.

Nu toate efectivele de animale vor fi evacuate, iar leșurile acestora pot reprezenta o amenințare epidemică. În plus, vor fi inundate zonele de stepă, unde trăiesc multe animale rare din „Lista Roșie”.

Este ecocidul din Ucraina o încălcare a dreptului internațional?

Consecințele ecologice globale ale agresiunii rusești asupra Ucrainei au determinat în rândul jurnaliștilor și politicienilor discuții legate de „ecocid”, deși acesta nu este încă recunoscut de legislația internațională.

Dreptul internațional umanitar și de război, care are la bază Convențiile de la Geneva din 1949, a fost introdus ca reacție la cel de-al Doilea Război Mondial.

Hana Müllerová, expertă în dreptul climei, dreptul mediului, dreptul public și drepturile omului la Institutul de Stat și Drept al Academiei de Științe din Republica Cehă, subliniază importanța protocolului adițional din 1977, care interzice daunele aduse mediului în timpul războiului.

Cu toate acestea, Curtea Penală Internațională se concentrează mai ales pe responsabilitatea individuală, ceea ce face dificilă dovedirea intenției și a cunoștințelor privind daunele aduse mediului.

În plus, dreptul internațional al mediului nu are un tratat cuprinzător, care să abordeze protecția mediului în timpul războiului.

Müllerová aduce în atenție o întrebare interesantă cu privire la urmărirea penală pentru daunele aduse mediului, care nu sunt enumerate ca infracțiuni penale.

Ea sugerează că o interpretare extensivă a crimelor de război, interpretare care include atacurile intenționate care au ca rezultat daune extinse și grave asupra mediului natural, disproporționate în raport cu avantajele militare, ar include daunele aduse mediului.

---