Ceremonialul Curţii Regale a României în caz de doliu a fost instituit în 1886, când România era monarhie. Ceremonialul Curţii Regale prevede instituirea doliului la încetarea din viaţă a unui membru al Familiei Regale, a unui suveran străin sau al unui membru al unei Case Suverane străine.

Carol I și Regina Elisabeta

Urcat pe tron în 1866, Carol I a domnit timp de 48 de ani până la decesul său din 10 octombrie 1914. Realizările primului principe de Hohenzollern-Sigmaringen au fost numeroase. În 1866 se adoptă prima Constituție a României, iar între 1877-1878, România luptă în cadrul războiului ruso-turc, pentru a-și obține Independența față de Poartă. Către sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, Carol era convins că România trebuie să intre în conflict de partea Puterilor Centrale (Germania Imperială și Austro-Ungaria), însă opinia publică, francofilă, înclina în favoarea Antantei. La 1883, România încheie o alianță secretă cu Germania, care s-a activat în mod automat la 1914 atunci când Rusia declară război Austro-Ungariei și Germania, în calitate de aliat al monarhiei duale, declară, la rândul ei război Rusiei. Cu toate că regele Carol I poate intra în război la această dată de partea Puterilor Centrale (își și dorește acest lucru), el decide la 21 iulie / 3 august 1914 să convace o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană pentru a consulta opinia Parlamentului. Astfel, Carol întimpină o rezistență implacabilă din partea majorității membrilor Consiliului. Dintre toți membrii Consiliului de Coroană, doar președintele Partidului Conservator, Petre P. Carp este de partea regelui.

Deși Consiliul de Coroană nu avea atribuții decizionale, Carol a decis să respecte voința acestuia și România și-a declarat neutralitatea. Decizia l-a întristat puternic pe rege (care era de origine germană), acesta suferind și de o veche boală de inimă. La vârsta de 75 de ani, în octombrie 1914, după 48 de ani de domnie, Carol se stinge din viață.

Ştirea morţii întemeietorului Regatului s-a răspândit în Capitală începând cu ora 8 şi, în primele momente, atitudinea generală a fost de respingere. Era un zvon într-un oraş în care zvonul făcea parte din viaţa cotidiană. Brusc însă, telefoanele oficiale încep să sune, iar ziarele scot ediţii speciale, titrând „Moartea Regelui Carol I”.

Viaţa publică bucureşteană a fost rapid cuprinsă de paralizie. În semn de doliu, sediile administrative, şcolile, băncile, magazinele au început să se închidă, nu înainte de a arbora drapelul în bernă. Oamenii, neştiind ce altceva să facă, au ieşit în număr mare în stradă. Derutaţi, s-au îndreptat în linişte spre Palatul Regal, unde li s-au pus la dispoziţie registre pentru condoleanţe.

După moartea regelui Carol I, regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeș, unde a încetat din viață, la 18 februarie 1916. Aici a și fost înmormântată.

Ferdinand I și Regina Maria

La nivelul realizărilor personale, Ferdinand I l-a egaliat și chiar depășit în unele privințe pe Carol I. Sub domnia lui Ferdinand, România participă la Primul Război Mondial și se realizează împlinirea idealurilor naționale în urma Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Ferdinand s-a implicat chiar și în operațiunile militare. În timpul domniei sale, s-a înfăptuit reforma agrară, pentru care a fost numit ”Rege al țăranilor”. Totodată, el a promulgat Constituția din 1923, fiind adoptat astfel votul universal.

Ferdinand a domnit timp de 13 ani, iar la începutul anului 1927, care avea să fie şi ultimul al vieţii regelui, boala fatală de care suferea intră în faza terminală. Ferdinand avea o formă gravă de cancer de intestin. Regele nu era deloc liniştit în ultima sa parte a vieții, deşi lăsa în urmă o ţară mare şi unificată. Aproape 17 milioane de români trăiau pentru prima dată în acelaşi stat. Renunţarea la tron a fiului său iubit, Carol, a creat incertitudini majore, deoarece moștenitorul la tron, Mihai e minor, fapt ce însemna că o Regență trebuia să conducă până la vârsta majoratului.

Pe măsură ce boala lui Ferdinand se agrava, speranţele de vindecare deveneau nule. Astfel, regele ţine să lase ţara condusă de cel mai experimentat politician, vechiul său colaborator, Ionel Brătianu. La 4 iunie îl invită pe generalul Averescu la palat şi îi cere să se retragă. Lumea înţelege că regele, în ciuda dezminţirilor oficiale, nu mai are nici o speranţă să supravieţuiască, şi ca un om al datoriei, monarh constituţional, ţine să lase lucrurile în regulă. Suferinţele inimaginabile ale regelui Ferdinand continuă. Cei din jurul lui îi admiră curajul și stoicisimul cu care îndură totul. Nu se plînge de nimic niciodată. La 20 iulie 1927 bunul rege Ferdinand se stinge din viață la vârsta de 62 de ani.

Soția sa, Regina Maria, fost supranumită„mama răniților” și „regina-soldat”, pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front și în spitale de campanie. Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, în castelul Pelișor. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa „Stella Maris” de la Balcic. În 2015, la inițiativa regelui Mihai I, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor.

Regele Carol al II-lea

După renunțarea la calitatea de prinț moștenitor, Carol al II-lea a revenit în țară, detronându-l pe regele MIhai I și forțând mâna Parlamentului, care l-a proclamat rege la 8 iunie 1930. La 10 februarie 1938, printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea dizolvă Parlamentul, instaurând dictatura personală. La 20 februarie 1938, a fost publicată noua Constituție redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea ”capul statului”. Totuși, pierderile teritoriale din vara și din toamna anului 1940 îl compromit însă pe Carol al II-lea ca om politic și șef al statului român, silindu-l să abdice în favoarea fiului său, Mihai.

Carol al II-lea s-a stins brusc din viaţă, la 4 aprilie 1953, în reşedinţa sa din Estoril, Portugalia. În „Memoriile“ sale, Elena Lupescu descrie cum a decurs ultima zi din viaţa fostului suveran. Carol al II-lea şi Elena Lupescu se căsătoriseră în exil, pe 3 iulie 1947. „Trăiam fericiţi la Estoril, eram încă destul de viguroşi, Carol avea 59 ani, eu 54. În casele fericite, Moartea intră uneori brusc, pe neaşteptate. Slăbise mult, eram înnebunită de bănuiala că ar putea ascunde un cancer. Nu ne-am schimbat, însă, rosturile vieţii […]. Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a şoptit calm: „doctor!“”. Carol al II-lea a decedat pe 4 aprilie 1953.

 

---