27 aprilie 2024, 3:59

Cum facem diferența dintre Dragoș Bucur și Dragoș Bucurenci. Hint: unul dintre ei nu se vaccinează și nu poartă mască!

Continuă pe Facebook războiul dintre “Mascați” și “Antimascați”. Dintre “Maschiști” și “Antimaschiști”. Dintre masochiști și…nu, nu e bine. Să o luăm de la capăt.

Dintre cei care laudă virtuțile măștii și ale vaccinului și despre cei care cred că avem de-a face cu un fenomen biblic și “nu cred în”.

Ultimul episod s-a consumat zilele trecute. Actorul și omul de televiziune Dragoș Bucur a ținut să precizeze pe contul său personal că: “În cazul în care nu aveați pe cine sa înjurați: nu ma vaccinez și nu port mască.”

Reacțiile au fost diferite. Multe dintre ele de luat peste picior, unele chiar insultătoare.

Eu port mască. Am avut COVID-19, că am luat de la fraieri care nu poartă și tușesc pe unde apucă fără să pună mâna la gură, sau pun mâna la gură și pe urmă ating orice în jurul lor”,  a spus GM.

Păi nu a zis nimeni că e nevoie să ai creier și cunoștințe de cercetător științific pentru a juca în filme. Poți avea talent ca actor și să nu prezinți urme de gîndire critică, nu ai fi primul. Dar nu e musai să te și lauzi cu asta”, a precizat PR

Aș mai adăuga: Dragoș Nu Mă Bucur”, a adăugat AMG.

Cum facem diferența dintre Dragoș Bucur și Dragoș Bucurenci

Premiul pentru trolling-ul cel mai fin pe chestiunea asta îi revine însă lui  Dragoș Bucurenci, care postează pe pagina sa:

Nu m-am supărat niciodată pe cei care m-au confundat cu mai celebrul meu tiz, Dragos Bucur. Nici n-aș fi avut de ce, confuzia era mereu în favoarea mea.

Numai că de azi am o metodă foarte simplă prin care putem fi diferențiați: eu sunt ăla care se vaccinează și care poartă mască.

Așteptăm duelul cum mască fără masca și în cazul cuplului Marius Florea Vizante – Pavel Bartoș.

Din păcate, însă, realitatea offline este ceva mai tristă. Mulți nu se vaccinează pentru simplul fapt că nu au cum să se programeze, că nu sunt stocuri de vaccin și că nici măcar la nivel european situația nu este mai roz.

Citește și:

STUDIU. Statele Unite se pregătesc  de un nou val, de data aceasta cu tulpina britanică

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol