4 mai 2024, 8:35

De ce alegem să facem lucruri nocive pentru noi? Pastila de (dez)informare de la Digi24 ne spune cum e cu depedența de alcool

Probabil ai auzit pe cineva spunând că o bere nu face nimic și că totul e în regulă. Am un mesaj pentru cei care cred că o bere nu afectează atenția la volan. Este doar un mit din pachetul de teorii justificative pentru comportament nociv. Dincolo de falsa percepție că un pahar de vin pe zi e benefic, unul dintre cele mai răspândite mituri este că o doză mică de alcool – o bere de 330 de ml spre exemplu –  nu te afectează foarte tare.

Consumul de alcool are o serie de mituri asociate, care DOAR justifică un comportament nociv.

Chiar și dacă bei sub limita legală din multe state europene, din punct de vedere biologic, viteza ta de reacție, în medie, este încetinită cu 120 de milisecunde. Pare puțin, dar dacă ești la volan și mergi cu o viteză de 110 km/h, iar ceva îți sare în cale – mai parcurgi încă patru metri până reacționezi. (The Rate At Which Alcohol Impairs Your Ability to Drive ).

La nivel european, cele mai multe țări au o limită de toleranță de 0,5 grame per litru, precum Germania, Franța, Italia, Olanda și Bulgaria. Totuși, există și excepții, printre care se numără și România.

Împreună cu Cehia și Slovacia, țara noastră a adoptat o politică de ”toleranță zero” când vine vorba de alcoolul la volan, după ce a ocupat atâția ani un loc fruntaș în topul statelor cu cele mai multe decese în accidente rutiere. (Blood Alcohol Content (BAC) Drink Driving Limits across Europe – ETSC )

 Indiferent de țara în care vă aflați, cel mai sigur este să NU consumați băuturi alcoolice și să conduceți.

Ca și în cazul altor dependențe, oamenii tind să creadă că pot ține sub control efectele substanței pe care o consumă. Consumul de alcool poate fi chiar mai înșelător pentru că senzația de binedispunere sau lipsa amețelii creează impresia că nu ești afectat, deși reacțiile tale fizice sunt încetinite.

Combinarea alcoolului cu sucuri acidulate accelerează asimilarea acestuia în sânge, în timp ce combinarea cu energizant face consumatorul să conștientizeze starea de beție ceva mai târziu. (Factors that Affect Intoxication)

 De ce ajungem să facem lucruri care ne dăunează și de ce vorbim de dependența de alcool doar când aceasta este în stagiile sale mai grave? Aflăm de la ”Pastila de (dez)informare”, difuzată, la oră de maximă audiență, de joi până luni, la Digi24.

O pastilă pe care o puteți urmări și în pagina dedicată de la Youtube și aici.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol