26 aprilie 2024, 16:38

DECIZIE ISTORICĂ. Donald Trump a fost pus sub acuzare și va fi judecat. Ce înseamnă asta pentru campania electorală

Jurații au votat pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump, o decizie istorică: este primul fost președinte american în această situație. La începutul săptămânii viitoare (cel mai probabil marți), fostul președinte al Statelor Unite și potențial prezidențiabil la următoarele alegeri, se va preda procurorului din Manhattan, va fi amprentat și fotografiat, ca toți inculpații, și se va stabili data procesului.

Jurații din Manhattan au terminat deliberările cu două săptămâni mai târziu decât anticipase Donald Trump, care pe 18 martie anunța pe rețeaua sa de socializare că urmează a fi arestat în trei zile.

Decizia vizează începerea unui proces penal

Sensul deliberărilor nu a fost acela de a stabili un verdict, ci doar de a decide dacă fostul președinte ar trebui sau nu judecat, luând în considerare probele strânse de procuratură. Decizia juraților nu este așadar o condamnare, ci doar una de începere a unui proces penal.

Potrivit mai multor publicații americane care citează inclusiv surse din Secret Service, agenția de protecție a demnitarilor americani, Donald Trump se va deplasa marți de la locuința sa din Florida la biroul procurorului federal din Manhattan, unde se va preda.

În Statele Unite, un mare juriu este format din cetățeni trași la sorți care sunt responsabili să verifice în deplină confidențialitate dacă există suficiente dovezi pentru a lansa acuzații formale împotriva unui suspect.

După ce a audiat mai mulți martori, marele juriu l-a invitat pe Donald Trump să vorbească la mijlocul lunii martie, ceea ce a indicat că se pregătește să-și finalizeze ancheta. Fostul președinte a refuzat, în timp ce le-a cerut susținătorilor să protesteze față de o posibilă „arestare” a sa.

Joi, marele juriu s-a întrunit în prezența a trei procurori responsabili de caz, potrivit New York Times. După trei ore de discuții cu ușile închise, acesta a adoptat un rechizitoriu, ale cărui acuzații nu au fost făcute publice.

Care este procedura

Procurorii i-au contactat joi seară pe avocații lui Donald Trump pentru a stabili data la care acesta va apărea în fața instanței de la New York pentru a fi înștiințat oficial despre acuzațiile sale.

Dacă ar refuza, ar putea fi arestat și atunci ar fi necesară „extrădarea” lui din Florida, unde locuiește, la New York, fiecare stat având propriul său sistem judiciar.

Guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a anunțat pe Twitter că nu va fi foarte cooperant, deși Constituția îi interzice să se opună transferului său.

Potrivit presei americane, Donald Trump ar trebui totuși să accepte să se prezinte în fața justiției din New York, probabil la începutul săptămânii viitoare.

Procedura, aplicabilă tuturor persoanelor care sunt trimise în judecată sub acuzații penale, prevede amprentarea și fotografierea fostului președinte. Experții spun că, cel mai probabil, fostul președinte nu va fi arestat, dar și în cazul în care acest lucru se va întâmpla, va fi stabilită o cauțiune.

După aflarea decizie juraților, Trump a dat publicității o declarație sfidătoare, în care spune că este supus “unei persecuții politice, iar decizia este o interferență în procesul electoral, la cel mai înalt nivel din istorie”.

Încă nu se cunosc exact acuzațiile, deoarece nefiind vorba încă de un proces penal, deliberările juraților au fost secrete, dar un judecător va desecretiza în orele următoare capetele de acuzare sub care fostul președinte american va fi judecat.

Ce scrie presa americană

Totuși, presa americană a aflat deja că investigația procurorului Alvin Bragg s-a concentrat pe plățile făcute în 2016 actriței de filme pentru adulți, Stormy Daniels, pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu aventurile sexuale ale candidatului de atunci la președinția SUA, Donald Trump. Potrivit CNN, de la această acuzație procurorul a ajuns la peste 30 de fapte de “fraudă în afaceri”.

Justiția din New York a deschis o investigație în 2018 cu privire la o plată de 130.000 de dolari făcută actriței de filme pentru adulți chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2016, pentru a ascunde o presupusă relație extraconjugală a lui Donald Trump.

Procurorul Bragg a explicat juraților că plata a fost făcută din conturile Organizației Trump și a fost mascată sub forma unor bonusuri către Michael Cohen, avocatul lui Trump de la acea vreme.

Deoarece Cohen a recunoscut că plățile au fost menite să protejeze șansele electorale ale lui Trump, ele sunt considerate a fi contribuții în natură la campania acestuia. Atâta doar că legea electorală limitează la 2.700 de dolari donațiile pe care le poate face o persoană pentru campania unui candidat, iar corporațiilor (în cazul acesta Organizația Trump) le este interzis să facă orice fel de donații pentru candidați.

Acuzații

În cazul plăților către Stormy Daniels, acestea nici nu au fost incluse în registrele de donații, ceea ce reprezintă o altă încălcare a legii electorale și, de aici, posibilele acuzații de fraudă.

La începutul acestui an, Organizația Trump, compania de imobiliare a fostului președinte, a fost găsită vinovată pentru 17 infracțiuni, inclusiv fraudă fiscală și falsificarea unor documente, fiind amendată cu 1,6 milioane de dolari.

Donald Trump și trei dintre copiii săi vor fi judecați separat, dar într-un proces civil, pentru aceste fraude care nu au legătură cu înregistrarea fictivă a plăților către Stormy Daniels.

În decembrie anul trecut, comisia parlamentară care investighează asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, a recomandat ca Donald Trump să fie pus sub acuzare pentru instigare la insurecție și obstrucționarea unei proceduri oficiale. În această cauză, Trump poate fi pus sub acuzare numai de către Departamentul pentru Justiție.

Trei scenarii

Este probabil ca avocații lui Donald Trump să se angajeze într-un război legal de gherilă pentru a încerca să invalideze rechizitoriul. Dacă nu reușesc să facă acest lucru, cursul normal al justiției prevede trei scenarii după un rechizitoriu:

  • se poate renunța la acuzații. Acest lucru este relativ frecvent și poate fi legat în special de sosirea unui nou procuror, dar destul de puțin probabil în cazul lui Donald Trump.
  • învinuitul poate încheia o înțelegere cu procurorii și poate accepta să pledeze vinovat pentru a evita un proces și a obține o pedeapsă mai ușoară. Este și mai puțin probabil, Donald Trump repetând că nu a greșit cu nimic.
  • justiția organizează un proces, dar trebuie să respecte mai întâi mai multe proceduri, cu diverse audieri prealabile. Din nou, este probabil ca avocații lui Donald Trump să folosească toate pârghiile posibile pentru a amâna acest termen.

Îl împiedică asta pe Trump să candideze pentru un al doilea mandat?

Absolut nu. În Statele Unite, o persoană acuzată sau condamnată penal poate candida pentru orice funcție și poate fi aleasă. Constituția prevede o singură excepție de la exercitarea unei funcții oficiale: a participat la o „rebeliune” împotriva Statelor Unite.

Donald Trump, care s-a lansat în noiembrie anul trecut în cursa prezidențială din 2024, face obiectul unei anchete ale justiției federale pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, dar nicio acuzație nu a fost reținută împotriva lui în acest stadiu.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol