Lacul de poveste se află în orașul Baia Sprie și este incomparabil prin origine și chimismul apei. Acest monument a fost recunoscut ca rezervație naturală și se află sub protecția Administrației Parcurilor Naturale și Munților Maramureșului. Menirea principală a organizațiilor este conservarea peisajului atât în scop educațional cât și științific.
Baia Sprie prin anul 1900 era un prosper oraș minier, bogat în zăcăminte ce a reușit să încânte mai mulți investitori. Așadar, în scurt timp reușise să devină o adevărată așezare minieră.
Prin anul 1920, după ce kilometrii de galerii au fost create, un filon de mină s-a prăbușit și așa a luat naștere lacul care își schimbă culoarea în funcție de lumină. Acesta se află într-o pădure tânără la altitudinea de 530 metri.

Sură foto: identitatea.ro
Exemplarele de pini din zonă conferă o vrajă aparte locului. Deși din măsurătorile de specialitate a reieșit că lacul are o adâncime de patru metri și o distanță de la un mal la altul de 50 metri, localnicii au propriile lor legende legate de adâncimea apei.
O parte din aceștia spun că nu cred în măsurători și că lacul este legat de fostele galerii miniere, care sunt adânci și întortochiate. O altă parte a localnicilor consideră că lacul este legat chiar de Marea Neagră.
Pentru a ajunge la acest obiectiv turistic remarcabil se urcă din orașul Baia Sprie, prin fața bisericii catolice până la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. Din acest punct se merge aproximativ 35-40 de minute pe jos, pe un drum șerpuit de munte.
Foarte aproape de lac există și o prăpastie ce se întinde pe zeci de metri formată tot în urma prăbușirii fostelor galerii miniere. Aceasta poartă numele de Crăpătura Zorilor.

Sursă foto: hoinareala-si-cocotz.webnode.ro
Comentariile sunt oprite pentru acest articol