Pe litoralul românesc a fost găsită peștera Movile, aceasta este considerată una dintre cele mai importante descoperiri științifice ale secolului XX. Locul este unic datorită sistemului de chemosinteză care a ajutat organismele să supraviețuiască chiar și în lipsa oxigenului prin procesul de oxidare a unor substanțe minerale.

Peștera Movile din Dobrogea a fost descoperită de către Cristian Lascu, un geolog român pe când în zonă aveau loc săpături pentru construcția unei termocentrale. De-a lungul anilor locul a ajuns să fie studiat chiar de cercetătorii NASA. Cei din urmă au ajuns la concluzia că peștera se află printre puținele zone de pe glob care ar scăpa neatinse în cazul în care viața de pe Pământ ar înceta să existe. Lumea subterană are în schimb un defect major și mai exact că mediul este toxic pentru oamenii, animalele și plantele de la suprafață.

Încă de la descoperirea din anul 1986 peștera a fost studiată în amănunt de cercetători străini și români. După ce lucrările au luat final aceasta a fost acoperită cu o placă de beton și de jur împrejur au fost amplasate semne de avertizare că în subteran există un mediu toxic. Pe „Marte subpământean” cum a fost numită de către specialiștii de la NASA pot ajunge doar specialiștii grupați în echipe de două-trei persoane, iar vizitele nu trebuie să depășească două ore. Cercetătorii au ajuns la concluzia că peștera este așezată în Platforma Moesică și datează din Cuaternar.

Cu o lungime totală de 300 de metri și pasaje înguste ce formează galerii joase de aproximativ unu-doi metri, aici trăiesc peste 200 de specii adaptate la un mediu fără oxigen. Zoologii au descoperit în peșteră peste 35 de specii noi care până atunci erau necunoscute lumii științifice. S-a observat și că fauna din subteran nu seamănă cu nicio altă faună din peșterile din țara noastră, având un caracter meridional de climă caldă.

„Peştera are la capătul galeriei un mic lac cu apă termală sulfuroasă. Au mai fost găsite câteva încăperi mici, parţial inundate, cu numeroase vieţuitoare nevertebrate: viermi, melci, gândaci, scorpioni, izopode, lipitori, miriapode. Toate sunt depigmentate şi lipsite de ochi, dar înzestrate cu antene lungi şi cu alte adaptări specifice mediului cavernicol.

Când şi cum s-au adaptat vieţuitoarele mediului relativ ostil al peşterii a rămas o întrebare fără răspuns. O altă enigmă a fost sursa de hrană care alimenta bogata comunitate biologică subterană, deoarece în această cavernă nu se infiltrează apă de la suprafaţă care să transporte frunze şi lemne putrede, guano sau alte substanţe organice cu care se mulţumesc de obicei nepretenţioasele vieţuitoare subterane.

Apa sulfuroasă şi termală din peşteră (21 grade Celsius) circulă prin canale carstice închise, venind direct din adâncul pământului, pe o falie profundă. Ea conţine doar mici cantităţi de hidrogen sulfurat şi metan. Pe suprafaţa apei sulfuroase din peşteră s-a observat prezenţa unui strat de câţiva milimetri grosime de substanţă albă, cremoasă. S-a constatat că era vorba despre o substanţă organică nutritivă, în care se aflau numeroase organisme, îndeosebi melci mici şi viermi”, conform site-ului primăriei Mangalia.

---