20 aprilie 2024, 11:55

EXCLUSIV Asociația Administratorilor de Piețe din România despre situația piețelor din București: „Piața reprezintă tradiție”

Pentru a vedea care este situația exactă a oamenilor din piețe, Edițiadedimineață.ro a contactat  Asociația Administratorilor de Piețe din România, însă nu am primit un răspuns oficial. Reprezentanții Asociației au răspuns cu deschidere tuturor întrebărilor noastre, dar așteptăm rezultatele rapoartelor pentru anul 2018, rapoarte care au fost urgentate în urma apelului nostru, menționam în reportajul despre poveștile oamenilor din piețele bucureștene, ce poate fi citit aici. 

În urma acestei solicitări Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România, a remis informații în exclusivitate pentru Edițiadedimineață.ro despre situația piețarilor fără tarabă, dar și mai multe detalii despre produsele din piețele din București.

Piața a fost dintotdeauna cel mai dinamic spațiu de socializare. Piața reprezintă tradiție și este un nucleu comercial și social de referință pentru fiecare oraș. Aceasta reprezintă o modalitate de dezvoltare a comunității, ceea ce înseamnă locuri de muncă și venituri pentru familiile celor care trăiesc din ce cultivă și comercializează.

Autenticitatea porduselor din piață

Conform legislației, minim 40% din spațiile de vânzare sunt ale producătorilor agricoli. Orice administrație este obligată să semnalizeze zona de producatări agricoli și zona de societăți comerciale. Ocuparea locurilor de la zona de producători se face strict in baza atestatului de producător emis de primaria localității respective.

Piețele au un caracter sezonier pentru fructe, legume și verdeturi. Perioada în care tarabele sunt pline cu produse locale este aprilie – noiembrie. După această perioadă, numărul produselor locale din categoria vegetale se reduce. Cartofii, ceapa, varza, ridichea neagră, sfecla roșie, rădăcinoasele, dovleacul sau conservele derivate sunt produsele care se găsesc pe tarabe in sezonul rece.

În ultima perioadă au apărut programe care cresc perioada de comercializare  pentru unul dintre cele mai importante produse din piață: roșia.

Brânzeturile și lactatele, precum și produsele din carne sunt pe tot parcusul anului și în mare parte sunt produse locale, de la ferme locale sau de la  mici unități de producție din zonă.

Este normal ca pe perioada iernii să avem în piață și produse din alte tări, cum sunt citricele de exemplu. Pe de altă parte, pe perioada iernii comerțul cu produse din import  asigura venituri in familii. În piețele agroalimentare, prioritate au și vor avea produsele traiționale, locale, se mai arată în comunicat.

Situația Piețarilor – Programe AAPR

AAPR a analizat tipologia cumpărătorilor din piață printr-un program propriu. Cunoaștem faptul că cei mai mulți cumpărători sunt persoane vârstnice. Tocmai de aceea AAPR a lansat anul trecut proiectul #merglapiata, program care îsi propune să facă cunoscute piețele, produsele locale și producătorii în rândul generației tinere.

AAPR are ca obiectiv pentru acest an programe adresate atât  populației active din orașe cât și și tinerilor.

România este pe locul doi în Europa în ceea ce privește obezitatea infantila. Categoric, piața oferă produse simple pentru un  un stil de viată sănătos. Începând cu acest an vom dezvolta proiecte de educație pentru tineri si familii privind alimentația sănătoasă, stilul de viată sănătos, prevenție a obezității infantile.

Ne bucură că ați avut un dialog cu producătorii de fructe, care v-au împărtășit poveștile lor. Au povești impresionante.

“Poveștile Oamenilor de după tarabe” va fi unul dintre programele prin care AAPR va aduce în atenția oamenilor producătorii.

Conform legislației în vigoare accesul în piață se face doar în baza atestatului de producător. Piețele sunt controlate periodic de reprezentații statului, tocmai pentru a nu permite accesul în piață a persoanelor care nu dețin acest atestat, se mai arată în comunicat.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol