Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Edițiadedimineață.ro, pe tema consumului iresponsabil de antidepresive, dar și a lispsei unor centre și clinici care să vină în ajutorul persoanelor care suferă de boli mintale, medicul psihiatru Gabriel Diaconu a adăugat faptul că sistemul de medicină psihiatrică funcționează la limita supraviețuirii. Oamenii sunt descurajați de așa numita concurență a farmaciilor să meragă la specialiști, doar pentru că le vor fi prescrise alte medicamente ce nu fac target-ul lor de vânzări, dar sunt descurajați și de stat prin ignorarea problematicii lipsei de personal specializat pe această ramură.

Mai mult decât atât, acesta mai subliniează și faptul că statul nu poate controla piața neagră a comercianților de leacuri băbești, care mai degrabă, pun în pericol viețile pacienților decât să le remedieze problemele. De asemenea, lispa infrastructurii și a resurselor din acest palier nu a făcut decât ca, pacienții responsabili, care ar fi dornici de tratament să bată zeci de kilometrii până la cel mai apropiat medic specialist în psihiatrie.

Sabina Dumitru: De ce în România se vând antidepresive fără rețetă medicală? Poate fi cumva controlat acest fenomen?

„Prescripția de farmaceutice în general, fără rețetă și fără recomandare medicală, este un morb, este dacă vrei o afecțiune prototipală a României, pentru că oamenii au dezvoltat o relație de multe ori mai apropiată cu farmacistul sau farmacista, decât cu medicul de familie sau cu medicul specialist. Și asta pentru că noi am avut la un moment dat o explozie, o veritabilă varicelă de farmacii, ne-am umplu așa de bubițe din acestea, precum punctele de vânzare farmaceutică, în care de fapt și de drept persoane care nu sunt de fapt calificate farmacologic, dar care sunt efectiv vânzători în farmacie, care automat au și ei target-ul lor, ajung să fie tot felul de „lecuitori de oportunitate” iar băbuța care vine la ora nouă seara în farmacie și spune că nu poate să doarmă și vânzătorul din farmacie îi dă ceva. Este un fenomen care trebuia să fie controlat. După ce s-a trecut la sistemul de prescripție electronică, după ce s-au implementat niște protocoale de tratament, iar în zilele noastre fenomenul a scăzut, cumva ca prpoporție, dar a scăzut în zonele mari, în zonele educate, în orășelele din provincie, în târgușoare, în zonele aceastea care sunt, ceea ce eu numesc „marginalii României”, omul se duce și întreabă farmacistul ce să ia pentru durere de cap, de dinți implicit și pentru depresie. Am să fiu totuși, ca să spun așa sobru și să spun că, de obicei pe cârca depresiei profită industria para-farmaceutică. Naturismul și tot ce înseamnă piața asta de gogoși și de promisiuni fără fond, sunt pseudo-medicină, sunt și ar trebui să fie într-o mai bună măsură controlată de statul român, pentru că de cele mai multe ori produsele pe care le vând nu au niciun beneficiu terapeutic sau pot culmea, să facă mai mult rău. Pentru că dacă o persoană ia niște rădăcină de iarba viții, în loc să vadă un medic și asta întârzie mersul la medic, chestiunea asta este sinonimă cu o crimă”, adaugă acesta.

Sabina Dumitru: Credeți că acest consum de antidepresive fără rețetă și fără o îndrumare strictă de la medic, chiar dacă vorbim despre medicamente naturiste sau alopate, creează dependență? Aduc efecte secundare?

Nu. Hai să ne înțelegem: în ceea ce privește prescripția medicamentelor anti-depresive, ea este totuși relativ bine controlată. Că, la un moment dat, oamenii au probleme să-și drămuiască rețetele și atunci se duc și-și iau fără rețete din farmacie, este cât se poate de evident și e o problemă pe care și eu o am, e un lucru cu care și eu mă confrunt în pacientura mea de multe ori. Sunt oameni care au dobândit acest nărav și care, să zicem, ar trebui să vină la control odată la șase săptămâni, sau odată la trei luni, dar mă credeți că vin după un an – doi și spun că între timp și-au procurat medicația ( prescrisă, culmea, inițial de mine) și și-au procurat în continuare din farmacie. Problema este alta: că nu e în natura medicamentului să creeze dependență, dar e în natura omului să dezvolte obișnuiță. Și pentru că asta este natura omului, există oameni care au cumva un apetit teribil de a-și rezolva problemele prin atașamentul lor față de o pastilă, și mai puțin exercițiu care face un serviciu complet. Decât să te duci la psiholog, să te duci la medic, e mai ușor să cobori la farmacia din colț – pentru că de multe ori e și mai ieftin, și mai puțin costisitor ca timp. Astea sunt lucruri care țin și de cultura unei societăți, și de cultura unei nații. Să educi o nație cere câteva generații și câteva serii, cicluri de educație prin care oamenii să treacă, în care să nu fie îndoctrinați. Există o diferență între îndoctrinare și educație – educația este cu open source, cu sursă deschisă. Asta înseamnă că dacă apar noi descoperiri, ele vor apărea în educație la un moment dat. Îndoctrinarea este obligatoriu o chestiune care își bazează toată ideologia pe o formă oarecare de credință. Educația nu se bazează pe credință, ci pe curiozitate. Îndoctrinarea descurajează curiozitatea. Deci dacă tu îndrăznești, spre exemplu, o parte a doctrinei să ridici la fileu niște probleme cu suplimentul x sau y, sau cu zeama de varză făcută nu-știu-cum și dup-aia scurse în nu-știu-ce, oameniii o să-ți spună că dacă nu vrei s-o cumperi, foarte bine, nu e nevoie să crezi, dar dacă o să crezi – o să te faci bine. Pe de altă parte, noi în medicină funcționăm cu cete operante care se bazează pe scepticism. Noi, pentru că nu credem și pentru că suntem sceptici față de tratamente, facem studii și, în cele din urmă, ce găsești pe rafturi ca medicamente sunt acele substanțe pentru care există dovezi, nu pentru care există credință. Din păcate, când vine vorba de medicamente de orice fel, de suplimente sau de prafuri, ierburi și ceaiuri, cultura unei nații se face și sentimental. Undeva mistic, se instalează și credința față de leac. Credința într-un leac e o chestiune care nu mai ține de data asta nici de rațiune, nici de farmacologie, ci de fantezia și gândirea magică a oricărei persoane”, menționează specialistul.

Sabina Dumitru: Ce face statul român pentru acești oameni? Avem centre de specialitate care să vină în ajutorul lor?

„Aici există o conversație. Din păcate România încă n-a făcut complet tranziția de la medicina, care să zicem, că este concentrată pe spital, pe medicina comunitară. În ultimii 15-20 de ani psihiatria comunitară a murit. Și e greu să fie resuscitată pe canoanele vechi din perioada comunistă. O renaștere a psihiatriei comuitare ar presupune ca statul nu doar să finanțeze, dar și să echipeze cu persoanl și resurse și cu logistică astfel de centre. Noi avem un deficit major de psihiatrii, iar de pedopsihiatrii nici nu mai vorbesc. Avem o problrmă cu profesionalizarea psihologilor, dar și cu felul în care ei sunt remunerați, piața neagră de servicii în psihologie este cât se poate de fertilă pentru că statul încurajează o astfel de evaziune, nu îi cuprinde decât marginal în schemele terapeutice în sensul în care psihologii ajung să vadă prin decont de la Casa de Asigurări, doar dacă li se trimite un pacient de către psihiatru, chestiune care este șubredă din punctul meu de vedere, nu reflectă în toalitate piața de psihologie și nu în ultimul rând când vine vorba de astfel de centre, ar trebui să ai niște circuite, prin care astfel de centre să acopere un anumit areal, o arie de influență a centrului. Ori în România piața de servicii de sănătate a fost  descentralizată în urmă cu 15 ani. Pentru că a fost descentralizată, oamenii au devenit năuci. Am pacienți care vin de la 600 de kilometri depărtare, pentru că e București și pentru că e domnul doctor care știe multe că e de la București, dar ei nu s-ar duce la 70 de kilometri sau la 50 de kilometri, pentru că din nou, fatalitatea face că nu au încredere. Să institui un asemena sistem ar presupune o viziune care să depășască  ambițiile oricărui partid politc sau oricărei legislaturi sau oricărui piţifelnic care la un moment dat ocpuă o funcție în stat. Asta ar însemna să ai un parteneriat transpartinic, în care de la vladică la opincă să înțeleagă că sănătatea mintală este crucială pentru oricare altă boală, pentru tratamentul oricărei alte afecțiuni și că nu se poate fără noi. Asta nu se poate fără profesioniști de sănătate mintală, binențeles că pentru o vreme te mai cârpești cu o babă lecuitoare, una care îți citește în cărți, una care îți dă de depochi, cu un popă care te împărtășește pentru o vreme. Dar în cele din urmă este conștiința noastră profesională că stăm și dăm cu mopul după toată această alegorie și după toată această pseudo-mitologie, când vine vorba de boală psihică, una care se întâmplă în România. Mai mult decât atât,  deși venim să ne facem să ne facem treaba, reputația noastră pentru că există prpoagandă este că suntem împingătorii de pastile și că noi de fpat drogăm oamenii și că îi transformăm în legume și în salăți și așa mai departe”, a conchide acesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

---