Ziua mondială a justiţiei sociale este marcată anual la 20 februarie. Iniţiativă a Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007, a început să fie aniversată din anul 2009. Scopul Zilei mondiale a Justiţiei Sociale este de a atrage atenţia factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, şomajul şi excluziunea socială. În literatura de specialitate, se consideră că un individ este exclus social dacă este rezident într-o zonă geografică a societăţii, dar din motive în afara controlului său nu poate participa la activităţile normale ale cetăţenilor din acea societate, chiar dacă şi-a dori să o facă.

Totodată, cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea şi tratamentul egal oferit cetăţenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătăţii. Inegalităţile imense de venit atât pe plan naţional, cât şi internaţional, reprezintă, la rândul lor, un factor ce poate ridica obstacole în calea justiţiei sociale.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Edițiadedimineață.ro sociologul Alfred Bulai, Conferențiar Universitar Doctor și  Prodecan al Facultății de Științe Politice, din București, a realizat o scurtă descriere a situației României în ceea ce privește justiția socială. 

Ce strategii de dezvoltare socială sunt implementate sau se află în curs de implementare la momentul actual în România? 

„Societatea românească nu are strategii, în sensul a ceea ce este o strategie. Prin urmare avem doar cuvinte frumoase, documente o groază, strategia înseamnă că trebuie să știi ce vrei să faci, care este direcția și unde vrei să ajungi peste 20-30 de ani. Noi însă nu avem așa ceva”, a menționat acesta. 

Ce părere aveți despre discrepanța dintre clasele sociale, în ceea ce privesc veniturile? Care credeți că ar fi măsurile necesare pentru a estompa inegalitatea acestora într-o societate? 

„Polarizarea socială s-a accentuat în România într-o modalitate accelerată după 1990. A existat o anumită creștere a nivelului de trai și o reducere să zicem a polarizării pentru că a apărut o clasă de mijloc, care evident reduce efectele decalajelor mari ale polarizării. Însă, odată cu cirza din 2009-2010 sigur că aceste decalaje s-au accentuat și pentru că în România, acestea sunt raportate și la numărul de persoane dintr-o regiune. În ceea ce privesc orașele puternic devoltate, există și aici aceste discrepanțe, cu toate acestea o mare parte din PIB  este produsă în câteva orașe și avem o lume de urban mic și o lume rurală care se află la început și atunci sigur că există o diferență uriașă. Dar nu numai din punctul de vedere al venitului, ci și de acces la servicii, de calitatea serviciilor deci avem practic un spațiu social extrem de polarizat. Nu numai populația care poate să fie polarizată și într-un cartier sau într-o zonă a unui oraș inclusiv mare, dar avem o polarizare extraordinară între diferite zone ale României. Nu există decât o singură măsură care s-a luat oriunde în lume și anume să ai o clasă de mijloc, adică o categorie intermediară care să aibă venituri suficient de mari și atunci desigur că distribuția sau efectele polarizării sunt mai mici. Oriunde există populație săracă în comparație cu cei bogați, dar soluția este sigur de reducere a ponderii săracilor dintr-o societate, dar această reducere înseamnă o creștere evidentă a clasei de mijloc. În România însă nu avem o clasă de mijloc. Avem un număr de oameni foarte bogați din zonele administrative, justiției în anumite sectoare de activitate, din mediul de afaceri și zonele rurale extrem de sărace în care situația este de grea, în care oamenii trăiesc în condiții de autosubzistență”, a mai precizat sociologul. 

Care credeți că sunt principalele mărci ale excluziunii sociale prezente în România? 

„Populația are comportamente segregaționiste de izolare sau de autoizolare. În România ele nu sunt în mod natural economice așa cum e oriunde în lume. Este o chestiune firească în care oamenii caută să trăiască mai bine și de regulă e o zonă în care poți trăi cu alții. Alte tipuri de segregare nu sunt foarte puternice în România. Mai sunt cele etnice, mai degrabă bazate pe autodeterminare  (românii vor să trăiască alături de români, maghiarii alături de maghiari, romi alături de romi). Problema nu aparține în totalitate populației, ci mai degrabă administrației, care promovează acest tip de comportament. De exemplu la o școală se fac clasele bune și clasele rele, de aici vin și presiuni din partea profesorilor care vor să predea mai mult claselor bune. Din acest motiv segregarea instituțională este cea mai gravă, pentru că cealaltă nu produce efecte atât de grave. În schimb, instituțiile administrative pot produce efecte, iar excluziunea socială se produce informal. Mai mult decât atât, ele nu recunosc segregarea pe care o fac, iar ea poate să existe. Dacă luați numărul de deținuți din România, o să vedeți ponderea romilor între aceștia este uriașă în comparație cu ponderea lor din societate, dar și și românii foarte săraci sunt mult mai prezenți în penitenciare decât sunt săracii din societate. Dacă mergeți în America o să despcoperiți un lucru similar, mult mai mulți negri sunt în închisorile americane decât ponderea lor din societate, la fel a albilor săraci. De ce? Este foarte simplu! Pentru că accesul la apărare în justiție este condiționat evident de veniturile pe care le avem. Astfel că, cel care va primi un avocat din oficiu fără pregătire temeinică atunci va avea mai multe șanse să rămână închis decât cel care va avea banii necesari pentru un avocat mult mai implicat. Deci din acest punct de vedere, schimbarea ar trebui să vină din partea instituțiilor pentru a rezolva problemele”, a conchis sociologul Alfred Bulai. 

---