18 aprilie 2024, 10:33

Gaziantep, clubul la care este legitimat Alexandru Maxim, şi-a anunţat retragerea din campionat

Gaziantep FK, clubul la care este legitimat Alexandru Maxim, a anunţat că nu va mai juca în acest sezon în campionatul Turciei, ca urmare a cutremurului devastator din 6 februarie.

După un asemenea dezastru, nici nu mai avem putere să vorbim despre fotbal. Nu este posibil ca clubul nostru să îşi continue activităţile sportive în toate aceste condiţii dificile. Prin decizia Consiliului de Administraţie, Clubul de Fotbal Gaziantep a decis retragerea din competiţiile Superligii şi Cupa Turciei în sezonul 2022-2023. Credem că oraşul şi ţara noastră se vor vindeca de rănile acestui cutremur devastator cât mai curând posibil. Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături”, a anunţat Gaziantep.
Şi echipele Hatayspor,  Yeni Maltyaspor şi Adanaspor şi-au anunţat retragerea din campionat, scrie news.ro.
Cutremurele din Turcia şi Siria, de la începutul săptămânii, s-au soldat cu peste 33.000 de decese.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol