27 aprilie 2024, 3:41

Gratificație memorabilă pentru Angela Gheorghiu. Soprana va fi premiată în Italia

Renumita soprană Angela Gheorghiu va fi distinsă, pe 14 decembrie, cu premiul „Puccini”, gratificație acordată anual unor artişti care au avut interpretări memorabile ale capodoperelor compozitorului italian Giacomo Puccini. „Foarte onorată să primesc premiul Puccini în acest an, vineri, 14 decembrie, ora 21.00, la Auditoriul Enrico Caruso al Teatrului Giacomo Puccini din Torre del Lago”, a scris pe Instagram soprana română.

Premiul va fi acordat din partea preşedintelui Fundaţiei Festivalului Puccini, Alberto Veronesi, şi a primarului din Viareggio, Giorgio Del Ghingaro, au anunţat reprezentanţii sopranei Angela Gheorghiu. Evenimentul de gală de la Gran Teatro Giacomo Puccini va fi prezentat de jurnalistul italian Alfonso Signorini.

Interpretările sopranei Angelei Gheorghiu sunt apreciate la nivel internațional, iar premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei sale, nu sunt puține. A fost desemnată de trei ori „Artista anului”. În 2014 a fost inclusă în Gramophone Hall of Fame, care celebrează cei mai influenți artiști din muzica clasică. La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor şi Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

În 2015, Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award pentru Muzică, la Dresda, cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei.

Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud şi a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu. Şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Boheme”, debutând în acelaşi an la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena, scrie Agerpres.

Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi, al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi al Universităţii din Bucureşti. În 2010, a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Preşedinţia României, iar doi ani mai târziu a primit medalia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol