19 mai 2024, 22:56

Guvernul german a adoptat o strategie pentru alimentanția sănătoasă a populației

Pentru cei care au trăit pe vremea lui Ceaușescu, ar putea suna un pic familiar. Ceaușescu a lansat conceptul de ”alimentație științifică”, în teorie, unul al principiilor unei alimentații sănătoase, dar în fapt, tocmai acea perioadă a fost a penuriei alimentare, iar programul științific a ajuns subiect de bancuri. Ei bine, Germania lansează, la rândul ei, în 2024, un program pe baze științifice, pentru o alimentație sănătoasă a populației. Rămâne de văzut ce succes va avea acesta.

Mai puțin zahăr, mai puțină grăsime și mai puțină sare în alimente, în special pentru copii, mai multe alimente organice și regionale în cantine – sunt obiectivele strategiei nutriționale aprobată miercuri de Guvernul german, scrie agenția de presă germană DPA.

„Vreau ca toată lumea să aibă posibilitatea reală de a alege alimente bune”, a declarat ministrul Agriculturii și Alimentației, Cem Özdemir. ”O alimentație delicioasă, sănătoasă și durabilă nu ar trebui să depindă de venituri sau de familia din care provii, a subliniat ministrul.

Strategia, intitulată „O alimentație bună pentru Germania”, susține și o alimentație mai vegetală și mai puțin carnivoră. În același timp, se va încerca să se reducă risipa de alimente.

În plus, strategia reiterează că Guvernul intenționează să interzică publicitatea pentru alimente nesănătoase destinată copiilor sub 14 ani, un plan bazat pe acordul de coaliție dintre social-democrați, verzi și liberali, care este blocat de mai multe luni.

Cum a fost cu programul de alimentație științifică al lui Ceaușescu

Încă din anii ‘50, alimentele în România se obţineau pe bază de cartelă şi în cantităţi minime. A fost o oarecare perioadă de ameliorare în anii ’60 şi în prima parte a anilor ‘70. Era preţul pe care, spuneau autoritățile comuniste, populaţia îl plătea pentru „lumea modernă, industrializată şi cu ştiinţă de carte“ care urma să se instaleze în ţara noastră. Economia socialistă nu a evoluat conform așteptărilor și nivelul de trai al populaţiei a scăzut dramatic în ultima parte a regimului Ceauşescu. La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 preţurile alimentelor, serviciilor şi bunurilor de uz casnic au început să crească, iar lipsurile alimentare au devenit o obișnuință. Este momentul în care s-au reintrodus cartelele ce „funcţionaseră” cu aproape treizeci de ani în urmă, potrivit datelor din proiectul „Comunismul în România“, al Muzeului Naţional de Istorie (MNIR).

Economiile făcute de stat au provocat situaţii aberante, precum o lege din 1980 care reglementa „constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, iar circulaţia liberă a produselor era practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente.Cartelele la zahăr şi ulei au fost diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii precum acelea ca o persoană să nu poată cumpăra pâine decât din localitatea în care domicilia.

Pentru a descuraja stocurile făcute de populație, în octombrie 1981 a fost emis un decret care stipula pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse precum făina, zahărul, uleiul, mălaiul şi orezul.

Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

Totul a culminat în 29 iunie 1982, când a fost aprobat, de către Marea Adunare Națională, ”Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”.Programul alimentaţiei ştiințifice apărut la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu ca urmare a dorinţei sale de raţionalizare pentru plata datoriei externe. De fapt, era un program de înfometare a populaţiei.

Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei a fost lansat în 1982 la şedinţa Comitetului Politic Executiv (CPEx). A urmat o perioadă de austeritate mascată de rolul programului de a îmbunătăţi calitatea mâncării, însă se urmărea să se facă economii importante la bugetul de stat.

Emilian Dobrescu, aflat în fruntea Comitetului de Stat al Planificării, a încercat, în anul 1983, să îl convingă pe Ceauşescu să renunţe la planul său şi să-l adapteze la ceea ce se întâmpla pe plan internaţional, unde se înregistra o criză economică, dar fără rezultat.

Ceauşescu interzicea, în anul 1982, servirea cafelei la mesele şi întâlnirile oficiale. Cafeaua urma să fie înlocuită de un amestec din ciocoare, năut şi orz. Raportul scrisorilor centralizate de Secţia Scrisori şi Audienţe a CC al PCR din 1981 înregistra o creştere a nemulţumirilor cetăţenilor ca urmare a lipsei de pe piaţă a produselor de bază, cele mai multe plângeri fiind înregistrate în judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Suceava, Cluj, Prahova şi Argeş).

Ceuşescu punea aceste deficienţe pe seama risipei şi speculei.

Pentru a găsit soluţii ieftine ca dea de mâncare populaţiei, Ceauşescu propusese în şedinţa CPEx din martie 1982 introducerea unor înlocuitori pentru realizarea de mezeluri. Aşa s-a născut salamul cu soia, care a devenit o etichetă a regimului comunist.  Apoi, Ceauşescu a avut altă idee: amenajarea de ferme de iepuri pentru consumul intern, dar mai ales pentru export. Nu s-a oprit aici şi a constatat că ciupercile pot să înlocuiască cu succes carnea. Astfel, ocoalele silvice aveau cotă şi pădurarii alergau prin păduri după ciuperci.  „Nicio baltă fără peşte“ a fost o altă idee avansată de Ceauşescu. Fiecare judeţ trebuia să predea în jur de 500 de kilograme de peşte, iar asociaţiile pescarilor au fost obligate să predea o parte din ce capturau. Aceasta a devenit și o cunoscută reclamă comunistă: ”Nici o masă fără pește”.

În anul 1982 s-a introdus programul de alimentaţie sănătoasă, după ce Ceauşescu a constatat că românii consumau mai multe calorii decât indicaţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „O comisie formată din 27 de oficiali de partid şi de stat reprezentând Ministerele Sănătăţii, Învăţământului, Comerţului Interior, Clinica de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul de Cercetări Biologice, Institutul de Cercetări pentru Industria Alimentară etc a redactat programul prin care se declanşa lupta împotriva caloriilor şi a obiceiurilor culinare nesănătoase ale românilor. Propusă în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 20 octombrie 1981, varianta finală a programului a fost adoptată un an mai târziu, la 3 iulie 1982.

Pentru a se adopta degrabă documentul, Ceauşescu a invocat necesitatea alinierii la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care preconizau un consum mediu de 2.800 de calorii pentru fiecare persoană. În România anului 1982, statisticile oficiale indicau un consum de 3.300 de calorii, ceea ce însemna că românii mâncau nesănătos, beau prea multă bere şi preferau băuturile răcoritoare. Ceauşescu anunţa că programul era orientativ şi avea un caracter educativ, cetăţenii fiind informaţi asupra pericolelor care le ameninţau sănătatea: «(…) cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar pot să spun că cine mănâncă mai mult, moare mai repede».

Programul conţinea şi o anexă cu date exacte ale consumului de alimente pe fiecare categorie în parte. Între 1982 şi 1985 se prevedea consumul pe cap de locuitor între 60-70 kilograme de carne, 8-10 kg de peşte, 260-280 de ou0, 89-95 kg de fructe 70-90 kg de cartofi etc. Programul urmărea, de fapt, tot raţionalizarea alimentaţiei, dar care să fie ascunsă sub acest pretext. Rapoartele oficiale arătau că populaţia era mulțumită de programul de alimentaţie sănătoasă, dar realitatea era cu mult diferită.  „În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, standardele erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg“, se arată pe comunismulinromania.ro.

Tot pentru a elimina consumul în exces, au fost introduse preparate culinare. Apare conserva de peşte. La indicaţiile secretarului general, se doreşte o diversificare a meniurilor pentru consumul la domiciliu, care urmau să fie livrate de casele de comenzi. Toate aceste planuri rămâneau doar pe hârtie şi în statistici, pentru că, în realitate, populaţia suferea de foame.

Presa vremii primea la reclamațiile cetățenilor, însă nu îndrăznea să le publice sau să le dezvolte. La ”Scânteia” s-au primit sesizări că la Sinaia în faţa magazinelor alimentare se formează cozile începând cu ora 22–24 în speranţa că a doua zi se va aduce ceva. Populația reclama la redacţie lipsa de căldură în apartamente, lipsa de apă caldă şi rece, lipsa gazelor naturale.

De educarea populației urmau sa se ocupe: presa scrisa, radioul și televiziunea, Uniunea Tineretului Comunist, comitetele femeilor, care trebuiau să organizeze acțiuni de promovare în cadrul cluburilor „Femina” și nu numai.  „Pentru cuprinderea maselor largi de femei în activitățile educative privind alimentația științifică, comitetele femeilor (…) vor organiza, în fiecare întreprindere și institutie, precum și pe cartiere, străzi, blocuri de locuințe și grupuri de case, cercuri permanente «Femeia și căminul»”, se preciza în document. De asemenea, „se vor edita materiale de propagandă, iar în publicațiile destinate femeilor vor fi consacrate rubrici permanente pe probleme privind alimentația știintifică”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol