20 aprilie 2024, 5:15

Guvernul va adopta un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educaţie

Guvernul va adopta joi un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educaţie prin noua lege a salarizării.

Premierul Nicolae Ciucă, în urma unei discuţii telefonice purtate cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul de învăţământ, le-a cerut miniştrilor Educaţiei şi Muncii să promoveze, la nivelul Executivului, un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educaţie prin noua lege a salarizării.

După adoptare, memorandumul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea educaţiei în viitoarea grilă de salarizare şi utilizarea ca sistem de referinţă a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului, respectiv asistentului universitar.

Salariul de bază al profesorului debutant sau asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie în viitoarea lege a salarizării, spunea premierul Nicolae Ciucă, adăugând că memorandumul ce va fi adoptat în ședința de astăzi include acest principiu.

Tot în memorandum se stabilește și dreptul angajaților din educație la o indemnizație de concediu calculată în funcție de numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, dar și a sporurilor de care beneficiază. Indemnizația ce va fi plătită pe perioada concediului de odihnă ar urma să fie menționată și în contractul colectiv de muncă.

Potrivit premierului, memorandumul, după adoptare, va fi publicat în Monitorul Oficial, iar garanțiile incluse în acest document au fost deja asumate la nivelul coaliției de guvernare.

Între timp, profesorii continuă greva și protestează și astăzi în țară, nemulțumiți de oferta făcută de Guvern pentru rezolvarea revendicărilor. Mai multe detalii despre situația din învățământ veți putea afla și de la ministrul muncii, Marius Budăi, invitatul „Apelului matinal” de la Radio România Actualități.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol