Cunoscut ca orașul distracției mondiale, Las Vegas a încheiat prima zi din istoria sa cu niciun turist cazat și toate cazinourile închise.
Cătălin Bota, solistul român angajat la un faimos casino, hotel și sală de evenimente situat în inima Las Vegas-ului, a vorbit pentru liberatea.ro despre impactul pe care îl are virusul asupra orașului.
”Am fost trimiși acasă până pe 30 aprilie iar toate evenimentele sunt anulate până pe 1 mai a.c. S-a creat o izolare socială intense. Toți așteaptă în locuințe apariția unui leac al virusului ce a înspăimântat mapamondul”, a spus acesta.
Las Vegas este orașul cu localuri deschise non stop și o medie de 40 milioane de turiști anual și despre care se zice că nu doarme niciodată. Acesta și-a închis toate porțile și pare părăsit.
”Construit în deșert, oamenii au dispărut din zonele publice într-o singură zi, fugind de pericol ca de deșert. Din 1931, de când jocurile de noroc au intrat din în legalitate pe teritoriu american, celebrul ”strip” din Las Vegas a fost un bulevard plin ochi, zi și noapte. Acum am rămas câteva din reclamele luminoase ce mai amintesc de zecile de ani când zarurile și cărțile de joc au fost aruncate fără oprire. S-au anulat și mari concerte. La Colloseum urmau să cânte Rod Stewart, Reba McEntrie, Sting. De asemenea, la alte săli Lady Gaga, Cher, Christina Aquilera și Gwen Stefani”, mai povestește sibianul Cătălin Bota, pentru libertatea.ro.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol