Se spune că Japonia este prima țară în care se vede răsăritul. Oana Dumitru, o ploieșteancă pasionată de limbi străine și alte culturi, a hotărât să vadă răsăritul în timp ce se pregătește pentru o nouă zi de muncă în Japonia.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Oana vorbește despre pasiunea pentru cultura japoneză, cum a cunoscut Parisul și de ce consideră că România este „acasă”.

„Bucătăria unei țări reprezintă o parte din cultura și istoria acesteia”      

Oana este dornică să descopere lumea prin ceea ce face. „Sunt absolventă a Universității Româno-Americane în cadrul specializării «Afaceri Internaționale». Sunt o ploieșteancă pasionată de limbile străine, mai ales de cea japoneză, și o dornică să descopăr lumea prin ceea ce îmi propun să fac. Mi-am setat astfel de idei pentru a mă putea dezvolta atât profesional, cât și personal. Sunt o persoană căreia îi place să mănânce, întrucât consider că bucătăria unei țări reprezintă o parte din cultura și istoria acesteia. Sunt acel cineva care se implică în multe activități și îi place să cunoască noi persoane, însă nu pot afirma că sunt extrovertită, ci mai degrabă un «introvertit adaptat». Sunt o persoană care chiar dacă este cu capul în nori, știu să mă axez pe ce este important. Sunt emotivă, însă nu văd acest aspect ca pe un lucru rău; ba chiar, mă simt determinată să mă întăresc. Îmi place să citesc despre stoicism și istorie. Toate cele spuse sunt ceea ce consider că îmi definesc caracterul. Consider că este important să știm să ne cunoaștem pe noi înșine măcar puțin câte puțin; cred că un bun exercițiu de cunoaștere pe sine ar fi să ne uităm la noi în oglindă și să încercăm pentru câteva minute să ne definim.”, spune Oana.

Copilăria la țară

Când era mică, Oana mergea la gârlă și aduna vacile de la stână. „Eu, împreună cu fratele meu mai mare, am fost copii de bloc. Însă, mama lucra la Năvodari de dinainte să mă nasc și până când am intrat la școală, venind doar în weekend-uri acasă. Tata în schimb, lucra la Ploiești, dar programul lui nu îi permitea să aibă grijă de amândoi. Așa că eu și fratele meu am fost în grija bunicii noastre la țară în marea majoritate a copilăriei noastre. Cele mai frumoase amintiri pot să vă spun că le-am petrecut la țară. Îmi aduc aminte cum mergeam cu bunica la vale spre gârlă după-amiaza, ca să recuperăm vacile de la stână și cum într-o zi, mi-am luat inima în dinți și i-am spus bunicii că vreau să merg singură de vale ca să le întâmpin pe vaci și să le «premiez» cu câte un știulete fiecare după o zi plină de trudă pe câmp. Mergeam la scăldat cu ceilalți copii, prindeam mormoloci, ne plimbam prin pădure, toamna săream în grâul semănat, ne urcam în remorca din spatele casei bunicii cu un mănunchi de sare și mâncam corcodușe necoapte din copacul de lângă remorcă, fratele meu prindea șerpi și șoareci și mi le aducea ca să mă sperie, alergam găinile și fugeam de gâște și curcani și multe altele.”, își amintește tânăra.

După blocurile gri

Chiar dacă începerea școlii a însemnat mai mult timp petrecut la bloc, Oana nu a renunțat la obiceiul cățăratului în copac. „Când eu am intrat în școala primară, mama a decis să devină casnică și să se axeze pe mine și fratele meu. De atunci, copilăria mea a continuat în jurul blocului în care locuiam, alături de copiii cu care mergeam împreună la școala din cartier, Școala Sf. Vineri fiind numele acesteia. Și aici am continuat cățăratul în copaci, bătutul mingii până la ore târzii, cheta pe care o făceam cu ceilalți pentru a ne lua suc și chipsuri, primul calculator cu care ne conectam la internet prin firul de telefon și lista poate continua. Mă consider norocoasă ca am avut parte de o copilărie atât la țară, cât și la bloc, întrucât diferențele între aceste două «lumi» au contribuit la formarea persoanei care sunt eu acum.”, crede Oana.

A vrut să se facă biolog marin

Când era mică, Oana visa să devină biolog marin. „Întrucât fiecare dintre noi a avut măcar un vis când era mic, am să mă laud și eu cu al meu. Când eram mică, am fost influențată de bine-cunoscutul Steve Irwin, care m-a inspirat să îmi doresc să devin biolog marin. Desigur, visul s-a spulberat când am fost pusă în fața situației de a-mi decide liceul la care îmi voi continua studiile. În timpul gimnaziului, o curiozitate față de istoria românilor a născut în mine și m-a determinat să dau la o parte biologia marină și să aleg traseul pe Științele Sociale la Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza», unde am avut parte de un profesor de istorie care a făcut din curiozitatea mea o pasiune. La facultate, am ales să merg pe Afaceri Internaționale la Universitatea Româno-Americană, deoarece îmi stabilisem singură să învăț despre mai multe domenii, cum ar fi turismul și diplomația. ”, spune tânăra.

La studii în afara țării

Pe timpul facultății, Oana a mers să studieze în Franța și în Japonia. „Pe parcursul a celor trei ani de facultate, am fost voluntară și totodată studentă, la Centrul de Studii Româno-Japoneze «Angela Hondru» din cadrul Universității Româno-Americane, unde m-am implicat în diferite evenimente culturale. Am fost plecată de două ori cu Bursă de Studii Erasmus, o dată în Franța, iar a doua oară în Japonia și am fost internă în cadrul Serviciului Comercial al Ambasadei S.U.A. și la Laguna Garden Hotel în Okinawa (Japonia). Totodată, mi-am câștigat «primul milion» în cadrul agenției de turism «Free Spirit Travel» cu care colaborez de mai bine de 2 ani deja. După cum puteți vedea, mai mult m-am axat pe activități care să mă ajute să descopăr ceea ce vreau să fac mai exact în viitor decât să câștig un ban. Am vrut în același timp, să mă dezvolt din punct de vedere personal, să mă maturizez, să mă responsabilizez, să îmi lărgesc aria de orizont, să acumulez cunoaștere. Pot să spun că pe lângă sprijinul persoanelor din jurul meu, școala a adus un aport considerabil nu doar din punct de vedere instituțional, ci și al mediului în care am ales să-mi continui propria călătorie. Am avut plăcerea ca în anii de studenție să întâlnesc persoane deosebite de la care am adoptat idei noi și să leg prietenii care cred eu că vor fi de lungă durată.”, spune Oana.

Se consideră un ambasador al României

Oana se simte datoare să ducă mai departe valorile românești în alte țări. „În viitor, aș dori să lucrez în diplomație, întrucât mi-am creat o imagine despre mine însumi cum că sunt un ambasador al României. De mică am fost crescută cu ideea de a mă mândri că sunt român pentru folclorul, istoria și valorile culturale pe care le deținem. Mulți oameni de afară nu au habar ce este mai exact «România», sau dacă au o vagă idee, în majoritatea cazurilor nu este una pozitivă. Mă simt responsabilă să duc mai departe aceste valori ale noastre peste hotare și să arăt lumii că și noi suntem un popor ce merită a fi cunoscut pretutindeni.”, transmite tânăra.

Despre Franța

După experiența din Franța, Oanei i-ar plăcea să vadă în Micul Paris înclinația spre artă și cultură a parizienilor. „În timpul liceului, am urmat cursuri de limba franceză în cadrul Alianței Franceze, prin intermediul căreia am avut șansa să merg în două stagii de limba franceză în Franța. Dragul de această limbă m-a urmărit și în timpul studenției, făcându-mă să aleg Parisul pentru prima mea Bursă Erasmus. Acolo am ales să studiez la Școala de Business Novancia. Chiar dacă din pricina incidentelor din ultima vreme am fost întrebată de nenumărate ori de ce mă duc într-un loc «periculos», asta nu m-a oprit să merg în Paris. Și bine am făcut. Acest oraș este considerat a fi cea mai mare capitală culturală din Europa, unde se spune că acolo oamenii au gusturi bune în ale vestimentației, beau vinuri scumpe și merg la teatru. Da, mai mult sau mai puțin așa și este. Dar, eu am avut 5 luni la dispoziție în care să descopăr dacă ce zice lumea este adevărat sau nu. Am stat cu chirie și am simțit prețurile piperate ale orașului pe propria piele, am mers la recitaluri de muzică clasică, am vizitat muzee (întrucât tinerii până-n 25 de ani pot intra gratuit), am asistat la grevele de rutină ce au loc în oraș, am trăit situația «bagajului necunoscut găsit pe peron», fiind nevoită să mă dau jos din metrou pentru că toată linia era blocată, m-am pierdut la metrou de multe ori, am devenit prietenă cu bagheta și brânza camembert, zăream oameni pe stradă fie stilați, fie în stiluri vestimentare trăsnite, și așa mai departe. Concluzia mea este că Parisul este un București cu mult emancipat. Atmosfera și oamenii sunt la fel. Singura diferență este această idee de prețuire a ceea ce avem. Iar prin asta mă refer nu doar la clădiri, ci și la diferitele activități culturale. Parizienii o au. Bucureștenii mai puțin. Desigur,  Bucureștiul a început să fie mai cochet, însă dacă ne gândim bine, nu mulți dintre tinerii din generația mea sunt încurajați suficient de mult încât să meargă să viziteze un muzeu sau să vizioneze o piesă de teatru. Mulți dintre noi nici măcar nu știm că muzeele din București au zile în care intrarea este gratuită. Cred că înclinația spre artă și cultură pe care o au parizienii aș vrea să o văd și în București.”, spune Oana.

Despre Japonia

Deși putea să locuiască în cămin, pe timpul șederii în Japonia, Oana a locuit într-o garsonieră și și-a luat un loc de muncă cu jumătate de normă. Astfel, a putut să cunoască mai bine societatea niponă. „Pasiunea mea pentru Japonia și limba japoneză a jucat un rol important în luarea deciziei de a merge pentru a descoperi această lume diferită față de a noastră. Prima oară am fost într-un tur organizat de Centrul de Studii Româno-Americane «Angela Hondru», în colaborare cu agenția de turism Free Spirit Travel. A doua oară am fost cu un internship organizat de către Centrul menționat anterior și Laguna Garden Hotel în Okinawa, Japonia. A treia oară a fost vorba de cea de-a doua mea Bursă Erasmus, unde am urmat studiile în cadrul Universității Ritsumeikan în Osaka, Japonia. A treia călătorie a fost cea care mi-a oferit șansa să descopăr cu adevărat ce înseamnă mai exact societatea japoneză pe care multă lume o admiră. Chiar dacă mi se oferea opțiunea de a sta la căminul universitar, am ales să îmi caut o garsonieră cu chirie, ca să simt pe pielea mea stilul de viață al țării respective, la fel cum făcusem și în Franța. Ba chiar, mi-am luat și un part-time job. Pot să spun că toată experiența pe care am acumulat-o în aceste 6 luni în Osaka au contat în decizia mea de a pleca cu munca în Japonia.”, povestește românca.

Voluntar la Centrul de Studii Româno-Japoneze

De patru ani, Oana este voluntar al Centrului de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Centrul de Studii Româno-Japoneze este ca o a doua casă pentru mine. Auzisem de ei prima oară acum 4-5 ani de la o prietenă ce era pe vremea aceea voluntară acolo. Când m-am mutat în București, mi-am continuat studiul limbii japoneze în cadrul cursurilor oferite de ei. După care, ușor ușor, m-au primit cu brațele deschise în echipa lor de voluntari. În tot acești 4 ani de voluntariat, am fost implicată în multe evenimente legate de cultura japoneză, printre care se numără și Gala Aniversară «Haru Urara» a Centrului, unde an de an, sunt invitați artiști japonezi pentru a ține fel și fel de workshop-uri și să apară pe scena Galei, dar în care și voluntarii participă nu doar la organizare, ci chiar și în spectacolul propriu-zis. Ce este unic la Centrul acesta este că pe lângă cursurile de limba japoneză, mai sunt organizate cursuri de taiko (tobe japoneze), cursuri de chadou (ceremonia ceaiului japonez), dar și cursuri de business japonez, în care invitații sunt profesori ai universităților japoneze partenere. Consider că am crescut mult fiind voluntar al Centrului, mai ales sub îndrumarea lui Șerban Georgescu, coordonatorul CSRJ-AH și directorul Departamentului de Studii Asiatice, și a Dianei Peca, coordonatoarea Centrului de Studii Româno-Coreene. Ei m-au învățat despre societatea japoneză, despre diplomație și business, mi-au fost alături și mi-au dat sfaturi în momentele dificile pe care le-am avut și prin sprijinul primit de la ei am putut să mă dezvolt atât profesional, cât și personal. Totodată, la acest Centru am legat prietenii frumoase cu alți voluntari, am avut șansa să întâlnesc și să stau de vorbă cu diferiți artiști, profesori, și oameni de afaceri japonezi și să îmi lărgesc aria de cunoștințe. Le recomand cu căldură tinerilor interesați de cultura japoneză acest Centru, deoarece pe lângă calitatea bună a cursurilor de japoneză, ei pot să se apropie și mai mult de pasiunile lor.”, explică Oana.

Află mai multe despre Șerban Georgescu, directorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane: Povestea tânărului care aduce cultura japoneză în România. INTERVIU Șerban Georgescu, despre Țara Soarelui Răsare, obiceiuri nipone și cel mai căutat tatuator din Tokyo

Ce trebuie să învățăm de la japonezi

Oana crede că românii pot învăța de la japonezi să fie mai răbdători și să-i respecte pe cei din jurul lor. „Am locuit singură în Japonia, cu chirie, pentru a putea să experimentez stilul de viață în această țară. În aceste șase luni inevitabil m-am lovit de multe diferențe culturale, cum ar fi: suflatul nasului în transportul public ce este văzut ca fiind un lucru rău, întrucât se crede că astfel tu împrăștii microbi în aer; statul în linie în timpul așteptării trenului fără ca lumea să se bage repede în vagon; adăugarea condimentelor înainte de a gusta mâncarea, deoarece se consideră a fi nepoliticos față de cel care a gătit; igiena strictă pe care o dovedesc în orice situație; sunetele ce îți acoperă «treburile» la toaletă pentru a nu te auzi nimeni; grija de a-l nu deranja pe cel de lângă tine și de-al pune pe primul loc, iar tu pe al doilea; pâinea ce este dulce; existența celor două cuvinte «honne» și «tatemae», ce înseamnă «intenția adevărată», respectiv «intenția pe care o arăți celui din față», fructele ce sunt scumpe și văzute mai mult ca fiind o opțiune de cadou pentru cineva decât pentru consumul propriu, iar lista poate să continue. M-au marcat multe aspecte pozitive, însă și altele negative. Mi s-a dovedit că societatea japoneză pe cât de admirată este de lumea întreagă, nu este totuși, o societate perfectă. Pe cât de avansată în tehnologie este această țară, pe cât a mai rămas puțin din stilul conservatist pe care l-au avut în de-a lungul istoriei. Însă, aceste lucruri nu m-au oprit din a mă maturiza, responsabiliza și de a-mi crea o imagine mai clară față de viitorul meu. Ce ar trebui să învățăm, totuși, de la japonezi, este răbdarea și respectul față de cel de lângă tine. Nu insinuez că sunt adeptă la a-l pune pe cel din fața ta pe primul loc și să ajungi să te neglijești pe tine însuți, dar totuși respectul față de alții merită întotdeauna un loc în activitățile tale de zi cu zi. Răbdarea este al doilea concept pe care al trebui să-l învățăm de la ei. Românul este mereu pus pe repezeală numai ca să scape de treabă, însă niciodată nu are siguranța că ceea ce face va avea un rezultat bun. Trebuie să învățăm taina răbdării, începând cu a avea răbdare față de noi și pe urmă față de ceilalți, pentru că astfel, învățăm să fim mai responsabili, ca japonezii.”, crede românca.

Vrea să deschidă o filială a Ligii Studenților Români din Străinătate în Japonia

Întoarsă în Japonia, Oana își propune să deschidă o filială a Ligii Studenților Români din Străinătate pentru tinerii care studiază la universități nipone. „Cum spuneam și în răspunsurile anterioare, mă consider un ambasador al României. Unul din visurile mele este să fac România cât mai cunoscută posibil pe plan internațional. Primul pas ar fi să-l fac în Japonia, unde acolo nimeni nu are habar despre România decât despre Dracula, Comăneci, Ceaușescu, și mai nou, despre Simona Halep. Spre norocul meu, mi s-a oferit oportunitatea de a lua contactul cu președintele Ligii Studenților Români în Străinătate, Robert Stredie, care își dorește să deschidă o filială în Japonia. Însă, mulți oameni nu știu că, numărul de studenți români în Japonia a crescut. Am avut șansa în timpul bursei mele, să îi întâlnesc pe câțiva, și din câte am observat, nu există o comunitate bine definită a lor. Sau cel puțin, nu există un acel ceva care să-i reprezinte. Cred de cuviință că aici poate interveni LSRS. Împreună cu Robert ne propunem să luăm legătura cu câțiva studenți români din Japonia cu care am putea să colaborăm și să formăm astfel, primii pași spre crearea unei filiale.”, povestește tânăra.

Află mai multe despre Robert Stredie, președintele Ligii Studenților Români din Străinătate: Comunitatea românească din Anglia, îngrijorată de Brexit. Liderul studenților români din străinătate: „Am plecat pentru a prelua ce are de oferit Marea Britanie și implementarea celor învățate în țara mea”

Japonezii au mari speranțe de la noul împărat

Japonia a organizat, la 22 octombrie 2019, ceremonia ce a oficializat urcarea pe Tronul Crizantemei a lui Naruhito, cel de-al 126-lea împărat din istoria Țării Soarelui Răsare. Oana crede că japonezii au mari speranțe de la noul împărat. „Asistăm la un moment unic în istoria Japoniei, în care este pentru prima oară în ultimii 200 de ani în care ămpăratul decide să abdice. În 2018, premierul japonez Shinzo Abe anunță printr-un discurs al său cum că împăratul Akihito dorește a abdica în aprilie 2019, din pricina vârstei înaintate și a stării de sănătate. Astfel, pe 30 aprilie 2019, a avut loc ceremonia de abdicare a împăratului, iar în acest sens, proclamarea unei noi ere ce poartă numele de «Reiwa». Schimbarea erei este importantă, întrucât japonezii nu folosesc calendarul gregorian în documentele oficiale. Japonezii au mari speranțe de la noul împărat, deoarece el crede în ideea unei noi Japonii, unde pacea va continua să domine.”, consideră tânăra româncă.

Ecouri ale vizitei președintelui României în Japonia

Președintele României a participat la ceremonia organizată pentru marcarea urcării pe tron a împăratului Naruhito Oana consideră că vizita președintelui Iohannis în Țara Soarelui Răsare ajută la întărirea relațiilor dintre țara noastră și Japonia. „Din punctul meu de vedere, chiar dacă pentru unii participarea președintelui nostru la ceremonia încoronării nu a însemnat nimic, cel puțin pe plan diplomatic, președintele Klaus Iohannis a jucat un rol important pe scena internațională. Luând în considerare nefericita întâmplare din 2018, când premierul nostru din acea perioadă și-a anunțat demisia cu o seară înaintea întâlnirii cu premierul nipon, România a scăzut în reputație pe plan internațional, nemaifiind adus în discuție rușinea ce s-a creat în rândul românilor față de acest incident. Nici nu mai putem lua în calcul pierderea unor negocieri importante între cele două țări, întrucât premierul Shinzo Abe venise cu o echipă formată din oameni de afaceri în tur în Europa pentru a dezbate viitoarele relații dintre Japonia și statele europene. În această situație neplăcută, președintele României a dat dovadă de diplomație și a încercat să salveze părerea prost formată de către japonezi față de țara noastră. Chiar dacă incidentul cu premierul a lăsat un gust amar pentru toți, Klaus Iohannis a avut șansa să își contureze o imagine bună în fața premierului nipon, devenind un element important în întrevederea pe care au avut-o pe 21 octombrie, la Tokyo. Președintele României este un bun diplomat și simpatizat de multe personalități. Acest lucru s-a dovedit și în timpul Banchetului de după ceremonia de încoronare, în care el, împreună cu prima doamnă Carmen Iohannis, au socializat cu multe personalități, fie politicieni, fie reprezentanți al Caselor Regale din lume. Chiar dacă aceste acțiuni par nesemnificative, el reușesc să mai șteargă din pata rămasă pe imaginea României de după întâmplarea din iarna 2018.”, explică românca.

România este „acasă”

Chiar dacă îi place să călătorească și să cunoască cât mai multe culturi, Oana se gândește mereu să se întoarcă acasă.„Oricât de mult îmi place să călătoresc și acumulez cât mai multe experiențe, România este locul unde am crescut și unde deja mi-am înfipt rădăcinile. Cu bune, cu rele, este țara unde m-am născut, am crescut, am învățat, am dat de grele și am întâlnit persoane deosebite. Pentru mine, România este «acasă», acolo unde mă așteaptă familia și prietenii buni, indiferent de cât de mult ar dura așteptarea. Vreau să cred că atunci când mă voi întoarce în țară, voi putea aduce un aport în îmbunătățirea situației tinerilor și tinerilor adulți spre a fi încurajați să rămână în țară, deoarece se merită. Este de nedescris sentimentul pe care îl am eu față de România; uneori sunt bucurii, uneori sunt dezamăgiri, însă trăim în niște vremuri în care tinerii se fac din ce în ce mai auziți și există șanse de a schimba ceva în bine aici, «acasă».”, transmite Oana Dumitru.

---