4 iulie 2024, 2:37

La Fanciulla del West, producția spectaculoasă a Operei române clujene, va deschide Bucharest Opera Festival 2024 în 7 iunie

În cadrul celei de-a treia ediții a festivalului Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition, Opera Națională Română Cluj-Napoca va prezenta în 7 iunie, în deschiderea prestigiosului eveniment, spectacolul La Fanciulla del West de Giacomo Puccini.

O producție grandioasă, cu decoruri impresionante și costume autentice, ce s-a bucurat de o premieră de mare succes în Stagiunea 2022-2023 la Opera clujeană, invită publicul în atmosfera Vestului American, pentru a explora epoca Goanei după aur! Unul dintre cele mai apreciate și speciale titluri din repertoriul operistic internațional, o operă ce se cântă rar în România și care nu se află în prezent în repertoriul niciunui alt teatru liric din țara noastră, promite publicului o experiență unică prin distribuția extraordinară, marcând totodată Anul Puccini pe scena Operei bucureștene!

Povestea operei La Fanciulla del West relatează întâmplările a doi îndrăgostiți: eroina Minnie – interpretată de soprana invitată Valentina Boi – și banditul Dick – interpretat de tenorul invitat Daniel Magdal. Aflând că Dick este de fapt un bandit al unei trupe de hoți, căutat pe numele de RamerrezMinnie, îndrăgostită profund, plănuiește salvarea lui. Șeriful locului, Jack Rance – personaj interpretat de baritonul Florin Estefan – o curtează pe Minnie, dar povestea ia o întorsătură dramatică atunci când descoperă că aceasta îl ascunde pe RamerrezPoate tânărul bandit să-și lase trecutul în urmă și să o ia de la capăt alături de Minnie?

Aceasta este întrebarea care oferă suspansul întregii povești.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol